Cultivarea cerealelor de toamnă trebuie pregătită din timp, în cursul lunii septembrie, pentru ca semănatul să nu se prelungească prea mult, să poată fi încheiat cel târziu la 25 octombrie, pentru
Pe numele adevărat Vasili Ştefan, născut în 1895 - după unii, pe Canalul Cravia, în Carcaliu, din Balta Brăilei, după ultimele cercetări la Baldovineşti (Brăila) - împuşcat şi decedat în 4 iunie
Cultivarea grâului, orzului, secarei de toamnă şi a ovăzului devine din ce în ce mai necesară în zona premontană, pentru faptul că prezintă unele avantaje deloc de neglijat:
- deşi se pot procura
Recoltarea se face în momentul când nucile încep să cadă, prin scuturare, în 2-3 reprize. Bătaia cu prăjina nu este indicată. Nucile căzute din pom cu coaja verde se lasă 3-4 zile în grămezi
De ani de zile, crescătorii de oi au stabilit jumătatea lunii septembrie ca moment pentru coborârea turmelor, fiindcă la munte, toamna se face simţită prin înăsprirea condiţiilor meteorelogice şi
În vara care a trecut, alternanţa ploilor cu valuri de căldură a determinat abateri de la regulă în ceea ce priveşte evoluţia stării de vegetaţie a porumbului. Ajungerea la maturitatea de recoltare
Deşi a fost un an al fânului, crescătorii de animale sunt interesaţi să asigure pentru iarnă şi alte categorii de furaje, deoarece hrănirea animalelor numai cu fân nu conduce la cele mai bune
În acest an, nopţile cu îngheţ sever din ultima decadă a lunii aprilie, în unele localităţi din zona Curtea de Argeş, au compromis în totalitate producţia de prune, mere, pere, În aceste localităţi
Oamenii ce trăiesc făcând să rodească pământurile moştenite din tată-n fiu în nordul Argeşului şi care n-au uitat învăţăturile primite de la bătrâni încă din copilărie sunt foarte atenţi la semnele
Cetăţeanul de Onoare al Municipiului Curtea de Argeş este un pasionat nu numai de trecutul Primei Cetăţi de Scaun a Basarabilor, ci şi de cel al altor zone ale ţării noastre, deoarece a dovedit că