Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 7 noiembrie 2026 19:08

Echipa de medici specialiști de la Spitalul Orășenesc Mioveni continuă să se mărească

Astfel, pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă activează deja medicul Tudor Mihai Constantin. Potrivit datelor din CV-ul său, acesta a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

Pin It

Scade numărul pacienților la ATI Covid

În ultimele zile au fost înregistrate 3.913 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus, conform bilanțului transmis de către Ministerul Sănătății. Totodată, au fost anunțate 68 de decese

Pin It

Valuri de refugiați continuă să sosească în România

Poliţia de Frontieră a anunţat că 15.286 de cetăţeni ucraineni au intrat în ţară miercuri, în creştere cu 0,4 % faţă de ziua precedentă. „În data de 16.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel

Pin It

PSD susține finalizarea lucrărilor la hidrocentralele românești

Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș, a declarat că proiectul PSD privind hidrocentralele abandonate a fost adoptat de Senat. Urmează rapid dezbaterea și votul final în Camera Deputaților

Pin It

ITM Argeș: Patronii sunt obligați să protejeze ochii și vederea angajaților

Cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare sunt prevăzute de lege, conform ITM Argeș. Pentru angajații care își desfașoară

Pin It

Prețurile petrolului au înregistrat scăderi

Acestea au atins pierderi masive, marţi, coborând cu peste 6%, în contextul negocierilor dintre Rusia şi Ucraina, o posibilă încetinire a cererii în China şi volumul mai mic al tranzacţiilor

Pin It

Slujind aproapelui, parohia Sfinții Împărați, protoieria Curtea de Argeș

Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum

Pin It

O zi liberă pentru cei care se autorecenzează

Fiecare persoană, indiferent de cetățenie, cu reședință obișnuită în România (care trăiește pe teritoriul țării noastre pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) se poate adăuga la numărătoare în

Pin It

Amenzi de mii de lei pentru nerespectarea regulilor de circulație

În ultimele zile, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi

Pin It

Salariul mediu brut a scăzut, iar cel al bugetarilor este în continuă creștere

În luna ianuarie 2022, câştigul salarial mediu brut a fost 6.031 lei, cu 296 lei mai mic decât în luna decembrie 2021. Câştigul salarial mediu net a fost 3.698 lei, în scădere faţă de luna

Pin It