Meteorologii au anunțat că la jumătatea lunii aprilie se va încălzi în toate regiunile țării. Până atunci, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru prima parte a primăverii.
Un eveniment rutier cu patru autovehicule implicate s-a produs, azi dimineață, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești către București. În urma accidentului, două persoane au decedat. Cele două victime
În ultimele zile, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi
În conformitate cu prevederile OMS nr. 869/2015 cu modificările și completările ulterioare, unitatea scoate la concurs următoarele posturi vacante: două cu normă întreagă de medic, specialitatea
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat că Ministerul de Interne a dat amenzi de câteva milioane de lei, în urma verificărilor la peste 5.000 de benzinării, în urma creşterii
Veștile proaste par să nu se încheie pentru români în ceea ce privește scumpirile. La sfârșitul săptămânii trecute, o franzelă a ajuns să coste 2 lei, față de 1,5 lei cât era inițial. Pe finalul
Oamenii legii vor primi luna viitoare o parte din restațele salariale obținute printr-o hotărâre a instanței. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., care numără
Recensământul Populației și Locuințelor din România a început pe 14 martie, pentru prima dată în istorie sub o nouă formă. Întregul proces este complet digitalizat și a fost introdusă și o etapă de
Fermierii români cer ca ministrul Agriculturii să fie inclus în CSAT deoarece conflictul din Ucraina ar putea produce o criză alimentară în întreaga lume. „Securitatea alimentară a României este și
Sistemul public de pensii din România va avea parte de noi modificări legislative importante pentru a respecta angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Rezilienţă. Concret