Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 7 noiembrie 2026 13:36

Bani pentru apicultori

Apicultorii români pot depune până la 1 august cererile pentru obţinerea fondurilor alocate prin Programul Naţional Apicol, care se ridică la 33,40 milioane de lei în anul 2018, a anunţat Agenţia de

Pin It

Crosul "Campionii Bucuriei" şi-a desemnat câştigătorii!

Luni, în Parcul Lunca Argeşului, copii de la şcoli din întreg judeţul au participat la cursa de alergare "Campionii Bucuriei", organizată de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Au fost aproximativ

Pin It

Copiii de la "Academia Piticilor" au marcat Ziua Mondială a Mediului

În fiecare an, pe 5 iunie este aniversată Ziua Mondială a Mediului Înconjurător. Marcarea acestei zile reprezintă unul dintre principalele mijloace prin care ONU încearcă să stimuleze preocuparea

Pin It

Viorel Popescu rămâne la conducerea Spitalului Municipal până la Sf. Nicolae!

Managerului Spitalului Municipal Curtea de Argeş, ing. Viorel Popescu, i-a fost prelungit mandatul cu încă 6 luni! Pe 6 decembrie 2017, medicul Ionela Dăneţ a fost înlocuită de cel care ocupa atunci

Pin It

Dacia, vânzări record pe piaţa din Germania!

 

De la o lună la alta, Dacia înregistrează vânzări tot mai mari pe piaţa din Germania. Luna trecută, marca românească a reuşit să atingă o cotă de piaţă de 2,5%, o premieră absolută, mai ales că

Pin It

Se pune pe roate proiectul de infrastructură rutieră pentru TRANSFĂGĂRĂŞAN-Transregio!

 Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în calitate de solicitant, a elaborat şi depus Aplicaţia de Finanţare pentru proiectul "Sprijin pentru elaborarea documentaţiei

Pin It

Jurnal de misiune - episodul 13

 26 mai. În spatele punctului de comandă este un loc unde, între o pregătire de misiune şi o repetiţie, comandanţii de plutoane se relaxează, depănând amintiri frumoase sau făcând glume unul pe seama

Pin It

Credite cu dobândă zero celor ce vor să investească în dezvoltare personală

Vicepremierul Viorel Ştefan a anunţat că Guvernul va adopta săptămâna aceasta un act normativ prin care statul va acorda credite preferenţiale, cu dobândă zero, persoanelor care vor să investească în

Pin It

8.600 producători au ales "Tomata"!

 Aceştia sunt cei cu roşii româneşti pe piaţă, a anunţat ministrul Agriculturii, Petre Daea. "Astăzi, în pieţe, sunt peste 8.600 producători de legume care sunt cu tomatele româneşti pe piaţă. (...)

Pin It

Românii plecaţi la muncă în Europa îşi vor putea plăti taxele în ţară. În lei!

 Parlamentul European (PE) a aprobat cu o largă majoritate de 456 la 147 voturi şi 49 abţineri reforma muncii detaşate, un text negociat timp de peste doi ani. Detaşarea muncitorilor le permite

Pin It