În zilele de 12 şi 13 iunie au avut loc "Concursurile serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă - 2018", la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt. Puică Nicolae" al
Pentru diminuarea numărului celor care muncesc fără forme legale, ITM Argeş a efectuat, în luna mai, 166 de controale. În urma acestora, la 36 de societăţi au fost găsite lucrând "la negru" 87 de
Oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului şi cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au identificat doi minori, în vârstă de 13 şi 14 ani, urmăriţi la nivel
Miercuri după-amiază, peste 50 de angajaţi, asistenţi medicali şi infirmieri ai Spitalului Judeţean, s-au strâns pe holul unităţii, unde au declanşat o grevă spontană. Aceştia au protestat faţă de
Peste 30 de pompieri argeşeni au intervenit în teren în noaptea de 13 spre 14 iunie, ca urmare a precipitaţiilor şi vijeliilor înregistrate în judeţul Argeş. Astfel, echipajele de pompieri au degajat
Miercuri, senatorii au votat, în plen, proiectul de lege care aduce modificări la Codul de procedură penală, Camera Deputaţilor urmând să dea votul în calitate de for decizional. Iniţiativa
Numărul mediu al pensionarilor din România a fost de 5,223 milioane în primul trimestru, în scădere cu 6.000 faţă de trimestrul precedent, în timp ce pensia medie a scăzut cu 0,90%, la 1.122 lei
Pe 15 septembrie, 150 de ţări din întreaga lume se unesc în cea mai ambiţioasă mişcare civică la nivel internaţional - World Cleanup Day. Milioane de voluntari din întreaga lume vor spune "Let's Do
Distribuţie Oltenia avertizează că intervenţia în mod neautorizat în instalaţiile aflate sub tensiune electrică duce la rănirea gravă prin electrocutare sau chiar la decesul persoanelor care nu
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă reaminteşte angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 250 lei, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă