Paula Tănase, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, este prima care şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de procuror-şef al DNA, în cea de a doua tură de selecţie. Niciunul
Marţi, echipa Salvamont Argeş a fost solicitată să intervină, alături de colegii de la Salvamont Sibiu, pentru acordarea de prim ajutor unei persoane de sex masculin, victima unui nou accident de
Românii care vor să treacă de la alimentarea cu curent de la reţea la alimentarea cu curent de la panouri solare fotovoltaice proprii vor putea cere de la stat până la 20.000 de lei, prevede un
Sporul natural al populaţiei a fost rămas negativ în luna iunie 2018, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 4.122 de persoane, ceea ce reprezintă o scădere de aproape 27% faţă de luna
Argeş şi Dolj sunt judeţele în care au fost în anul 2017 cele mai mari creşteri ale numărului de contracte de muncă faţă de nivelul anului 2016, reiese din studiul privind dinamica pieţei muncii la
Institutul Naţional de Statistică a făcută publice rezultatele analizelor privind creşterea preţurilor la alimente şi servicii. Potrivit datelor, anumite alimente şi servicii s-au scumpit în
Dislocaţi de mai bine de 6 luni în Baza Militară Aeriană Kandahar, militarii Batalionului de Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" execută misiunile ordonate asigurând zi şi noapte securitatea
Politiştii de la Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti, cu sprijinul oamenilor legii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti, au reţinut luni un bărbat în vârstă de 23 de ani
Anunţul a fost făcut de CFR Călători, care a atribuit patru acorduri-cadru de achiziţie de servicii de reparaţie planificată tip RTG pentru un număr de 371 de vagoane de călători, în sumă totală de