Mai sunt doar câteva zile din vară, iar cei care nu au apucat încă să ajungă la mare, o pot face şi în perioada următoare, chiar la un preţ mult mai mic. Luna septembrie înseamnă pentru românii care
Sâmbătă, agenţii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti l-au depistat pe Narcis P., în vârstă de 42 de ani, din comuna Muşăteşti, care conducea sub influenţa băuturilor alcoolice un
Întrucât în mediul rural, venirea toamnei semnifică începutul perioadei în care începe fabricarea băuturilor alcoolice în alambicuri, poliţiştii vă avertizează: nu lăsaţi alambicurile la vedere, în
"În cursul acestei săptămâni, IGSU urmează să finalizeze semnarea acordurilor cadru pentru ambulanţele de urgenţă de tip B 4X2 şi 4X4. Licitaţia a fost finalizată, iar primele ambulanţe de tip B
De vinerea trecută, Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale a fost pusă în aplicare. Astfel, toţi conducătorii auto care vor primi amenzi
Written by Căpitan Florin JIANU. Foto: Maistru militar principal Iulian CADULENCU on .
18 august. Sunt 202 zile de când am plecat de la Câmpulung, într-o noapte geroasă de ianuarie, lăsând acasă tot ce iubesc mai mult şi spunându-mi că dacă pot face asta, nu există nimic ce nu voi
Ministerul Sănătăţii a cumpărat 8 spitale mobile care vor merge prin ţară şi vor oferi consultaţii femeilor, în încercarea de a schimbe statistica tristă a diagnosticelor de cancer. Spre exemplu
Comisarii de la Curtea de Conturi au programate 87 misiuni de control la instituţii centrale, în semestrul al doilea al acestui an, potrivit Programului de activitate al instituţiei, publicat vineri
În anul sărbătoririi Marii Uniri, Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Ion Jianu" Piteşti organizează Caravana medicală "Uniţi sub tricolor prin sănătate", un proiect la nivel naţional aprobat şi
Cel mai înalt vârf din Europa de Vest - Mont Blanc, 4.810 metri - a fost cucerit la sfârşitul săptămânii trecute de un cuplu de argeşeni ambiţioşi. Este vorba despre Gabriel Ruica (Yogi)