Miercuri seara, la ora 23.54, la Salvamont Nucşoara s-a primit un apel de urgenţă prin care o femeie anunţa că soţul ei, cioban la stâna din Muntele Oticu, fusese bătut de patronul unei exploatări
Atât de repede au trecut 11 ani de când Batalionul 33 Vânători de Munte POSADA din Curtea de Argeş a pierdut primul camarad în teatrul de operaţiuni din Afganistan... Sublocotenentul (pm) Aurel Marcu
"În condiţiile în care încurajăm cetăţenii şi companiile să utilizeze cât mai mult mijloacele de plată electronice, inclusiv plăţile prin intermediul unor aplicaţii pentru mobil, dar nu avem
Written by Mihai Cristian BOBI. Foto ilustrativ on .
Echipajele SMURD au intervenit marţi la 26 cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, iar la 3 dintre acestea s-a deplasat echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă. În zona noastră
Peste 9.600 poliţişti au acţionat în 4 septembrie, la nivel naţional, în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea faptelor antisociale şi
În perioada ianuarie-iulie 2018, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare
Ţara noastră ocupă loc fruntaş în topul celor mai spectaculoase scumpiri ale benzinei în UE. Preţul acestui carburant la pompă a crescut cu 11% faţă de sfârşitul anului trecut. În plus, şi motorina
De la 1 septembrie, becurile cu halogen nu mai pot fi introduse pe piaţă în nicio ţară membră a Uniunii Europene. Interdicţia la vânzare se aplică înclusiv în România. În schimb, vom putea cumpăra
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Centrul de Control şi Prevenţie din cadrul Ministerului grec al
Sâmbătă, începând cu ora 08.00, circulaţia va fi închisă total pe DN 7C - Transfăgărăşan, pe tronsonul cuprins între km 62 şi km 116 + 820 m (de la Barajul Vidraru până la Tunelul spre Bâlea Lac)