Peste 250 poliţişti argeşeni au acţionat în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţ pentru ca noul an şcolar să înceapă în siguranţă. Oamenii legii vor fi prezenţi pe toată durata anului
Veste proastă pentru şoferii din România: Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a anunţat că de anul viitor va intra în vigoare o nouă taxă auto! Anunţul a fost făcut în cadrul unei emisiuni în
Susţinerea probei interviului pentru concursul organizat în vederea ocupării funcţiei de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, prevăzută la poziţia 1 din statul de organizare al unităţii
Doi deputaţi PNL au depus o propunere legislativă pentru majorarea alocaţiilor pentru copii începând de la 1 ianuarie 2019. "Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu
Din 1 iunie şi până în 15 august 2018, în cadrul unor acţiuni de control au fost verificate 58 tabere şcolare şi 2.829 unităţi de turism (578 unităţi de cazare hotelieră, 688 pensiuni turistice
Ministerul Sănătăţii se delimitează ferm de campania de dezinformare şi manipulare referitoare la ineficienţa şi riscurile vaccinării, apărută în spaţiul public, pe reţelele de socializare sau prin
Poliţiştii argeşeni au acţionat pe raza de competenţă pentru combaterea tăierii, sustragerii şi comercializării ilegale de material lemnos, ocazie cu care au depistat 6 bărbaţi cu vârste cuprinse
Joia trecută, agenţii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş şi colegii din structurile de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au acţionat pe raza
Conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, din data de 2 mai 2018 până în data de 6 septembrie au fost
Compatriotul Robert Hajnal a alergat 170 de kilometri pe Mont Blanc şi a reuşit să finalizeze cea mai lungă cursă din lume ocupând poziţia a doua în clasament. Născut în Petroşani, el a fost unul