Miercuri, începând cu orele 14.00, în Sala de şedinţe de la sediul administraţiei publice locale din comuna Valea Iaşului va avea loc reuniunea ordinară a consiliului local din luna februarie
Bilanţul de început de an se prezintă cu nu mai puţin de 227 dosare de indemnizaţie lunară pentru persoane cu handicap grav depuse la Direcţia de Asistenţă Socială Curtea de Argeş. Suma alocată
Primarul Constantin Panţurescu a convocat pentru marţi, 26 februarie, de la ora 15.00, şedinţa ordinară pe luna februarie a Consiliului Local Curtea de Argeş. Pe ordinea de zi figurează următoarele
Ziua de 22 februarie va intra în istoria comunităţii multiseculare, atestată documentar încă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Din păcate, la Cicăneşti nu s-au făcut organizat săpături
Opinia a fost exprimată de către octogenarul Iacob Surdu vineri, la Cicăneşti. Acolo, comunitatea locală l-a sărbătorit pe Vasile Bobic, care chiar în acea zi de 22 februarie rotunjea vârsta de 100
Primarul Niculaie Dragnea a convocat pentru ziua de miercuri, începând cu ora 15.00, şedinţa ordinară din luna februarie. Pe ordinea de zi au fost înscrise mai multe proiecte propuse de către şeful
Cu o zi înainte să-i expire mandatul de manager interimar acordat de acţionari la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, Gabriel Nastea a reconvocat Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor de
Cea de-a XXII-a întâlnire anuală a acestei structuri asociative înfiinţate în anul 1997 s-a desfăşurat în perioada 17-20 februarie la Bucureşti, cu tematica principală "Spaţiul rural românesc
Aleşii locali din actualul mandat au împlinit jumătate din perioada pentru care au depus jurământul. Despre mulţi dintre cei ce nu se mai regăsesc în structurile administraţiei municipale nu se mai