Anul acesta, primarul Virgil Baciu şi-a sărbătorit aniversarea împlinirii unei frumoase vârste a maturităţii alături de soţia sa, Maria, dar departe de ţară, pe meleagurile exotice din America de
Consilierii municipali au decis ca directorul Ioan Ghiţă să fie scutit de coşmarul curăţirii străzilor de omătul din timpul iernii, iar activitatea să treacă la omologul Cătălin Gabriel Nastea
În şedinţa ordinară din data de 27 februarie s-a adoptat - în termen - o hotărâre de consiliu impusă prin justiţie. Practic este urmarea unui război care pare să nu aibă sfârşit purtat de o
Aceasta a fost cererea formulată de consilierul local Ionel Păunescu în plenul şedinţei ordinare de legislativ de la sfârşitul lunii trecute. "Frumosul John", cum era supranumit cândva şeful celui
"Înainte de a trece la vot, ţin să vă anunţ că eu nu pot vota acest proiect de hotărâre, deoarece nu am în dosar procesul verbal încheiat în şedinţa anterioară". Anunţul a fost făcut de alesul
Consilierii locali au aprobat în şedinţa de săptămâna trecută un proiect de hotărâre iniţiat de către primarul Constantin Panţurescu pentru plata unor cotizaţii datorate unor asociaţii la care este
În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Curtea de Argeş din data de 26 februarie, unul dintre proiectele cu care s-a deschis a fost aprobarea conferirii a 5 Diplome de Recunoştinţă. După
Deşi pare o plagiere a titlului unui roman cu muschetari al lui Alexandre Dumas şi în ciuda faptului că numele străzii este franţuzesc, nu este altceva decât purul adevăr: vrednicii noştri
C.A. s-a întrunit miercuri după-amiază, de la ora 15.00, pentru a analiza situaţia creată după şedinţa A.G.A. din ziua precedentă. Temerile unora sau altora privitoare la posibilitatea unui refuz
Directorul de la SPGC, Ioan Ghiţă, i-a minţit pe consilierii locali în şedinţa ordinară din 26 februarie. Atunci, când a fost "luat în focuri" de către aleşii urbei în ceea ce priveşte transparenţa