În şedinţa din data de 20 decembrie, consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre propus de către primarul Nicolae Barbu, prin care numita Amalia Gheorghe, care avea datorii de 9.500 lei, a
Aceasta este asigurarea dată de către primarul Gabriel Popa în ultimele ceasuri din 2019. Astfel, a anunţat că va continua programul de asfaltare, din care în decembrie s-a realizat un tronson de
Primarul Gabriel Zăvoianu ne-a adus la cunoştinţă un fapt cu totul inedit pentru zona de nord a Argeşului: anul acesta, comunitatea locală pe care o conduce va avea la dispoziţie o baterie
Informaţia ne-a fost oferită de către primarul Cristian Ciobanu, care a ajuns aproape de limita suportabilităţii după repetatele cereri făcute pentru obţinerea de fonduri cu destinaţia modernizării
Aleşii din primul Oraş Regal al României s-au reunit pentru ultima oară în data de 23 decembrie, la convocarea primarului Constantin Panţurescu. Atmosfera în care s-a desfăşurat a fost lucrativă
Preşedintele Consiliului de Administraţie al acestei societăţi care are ca acţionar unic Consiliul Local Curtea de Argeş, ec. Ionuţ Andrei, a convocat pentru data de 23 decembrie 2019 Adunarea
Aceasta a fost convocată de către primarul Nicolae Barbu în data de 20 decembrie şi a fost onorată cu prezenţa de către toţi consilierii locali şi de un singur delegat sătesc din totalul de trei
Cea mai nordică aşezare de pe Valea Topologului nu este nici pe departe una bogată. Situată pe dealurile subcarpatice, într-un peisaj fabulos, dispunând de un aer curat exemplar şi de oameni
Primarul Cristian Ciobanu a respectat de Crăciun tradiţia pe care a îndeplinit-o în fiecare din cei patru ani ai primului său mandat şi a reuşit să obţină sponsorizări pentru a alcătui 200 de
Aceasta a fost dorinţa exprimată de către primarul albeştean, Gabriel Popa. Dumnealui a avut un an bun în 2019, în care a demarat sau a încheiat importante proiecte de dezvoltare, dar a avut şi