Spre sfârşitul anului trecut, Primăria Municipală a fost premiată în cadrul unei festivităţi organizate de Smart City Industry Awards, la Palatul Parlamentului, Sala "Take Ionescu". Primarul
Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin contopirea statelor Moldova şi Ţara Românească sub numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti
Prima şedinţă din acest an a Consiliului Local Curtea de Argeş va avea loc marţi, 28 ianuarie, de la ora 15.00, în Sala Mare a primăriei. Pe ordinea de zi sunt prevăzute 11 puncte, toate iniţiate
Nu, nu este o figură de stil, ci un truism pe care l-am probat în mai multe ocazii, ultima dată în aceste zile de ianuarie! Primarul Nicolae Pană, aflat la primul mandat câştigat după alegerile
La Centrul de Recreere a Pensionarilor din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Curtea de Argeş (director, Mariana Moise) s-a sărbătorit Ziua Micii Uniri prin premierea câştigătorilor la şah -
Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a semnat în data de 23 ianuarie 2020 documentele pentru plata a peste 608 milioane de lei, reprezentând solicitările depuse de unităţi
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) va scoate la licitaţie, în anul 2020, 510 unităţi administrativ-teritoriale (UAT), care vor fi cadastrate integral din fonduri
Guvernul PNL, condus de Ludovic Orban, face primele demersuri legate de construirea Autostrăzii Piteşti-Sibiu. Dincolo de aspectele care aduc audienţă unei părţi a presei legate de
Declaraţia optimist-realistă îi aparţine primarului Dorin Florin Panţeru, cel care a fost factorul determinant în ofensiva prin care localitatea de pe Topolog a pornit decisă cu ani în urmă pe
Administraţia publică locală are unele dificultăţi în ceea ce priveşte continuarea proiectului de canalizare. Şi asta deşi a fost selectat legal constructorul, cu care s-a încheiat deja contractul