Bruxelles-ul urmează să prezinte un vast pachet legislativ care va permite atingerea obiectivelor climatice ale UE. Uniunea va prezenta un set de 12 propuneri care au drept obiectiv reducerea
România a înregistrat în primele cinci luni din acest an un deficit mai mare cu 20% faţă de 2020. „Politicile iresponsabile promovate de Guvernul Austerității și lipsa totală de suport pentru
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a precizat că va exista cu singuranță o soluție privind acest aspect, posibil până la finalul anului, în condiţiile în care „inclusiv Comisia Europeană ne
Ne aflăm, în acest moment, sub cod galben și cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat din cauza norului de praf. „Această masă de aer tropical provine din zona de nord a Africii și
Numărul cazurilor cu tulpina indiană a ajuns la 87, iar în ultimele zile au fost raportate și 3 decese, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică. Peste jumătate dintre pacienți
Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite a avertizat recent cu privire la „un risc crescut” de a dezvolta sindromul Guillain-Barré, o afecţiune neurologică rară, asociată cu serul
Așa cum v-am informat într-o ediție anterioară, pentru cei îndrăgostiți de muzica rock (și de motoare), urmează două festivaluri organizate de Archangels MC România. Primul dintre ele, „Poenari
El a menţionat că susţine alocările din impozitul pe venitul global către autorităţile locale, dar a subliniat că este important ca şi la nivelul primăriilor să se realizeze reformele necesare
La jumătatea lunii iulie, comuna se va transforma din nou în şantier. Proiectele primarului Gabriel Popa vor prinde contur, iar saltul este unul ambițios în ciuda resurselor limitate. „Avem un
În ciuda declaraţiilor premierului Florin Cîţu care anunţă o creştere economică, PSD Argeş consideră că realitatea este una sumbră. Din cauza împrumuturilor mari din timpul guvernării de dreapta