Specialiştii Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) atrag atenţia asupra unei campanii de răspândire de malware prin intermediul e-mail-ului: „Clienţii unor
Aceștia nu sunt de acord cu una dintre prevederile programului „România educată”, ce vizează organizarea admiterii de către licee. Federația Națională a Asociațiilor de Părinți a anunțat că susține
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, are în lucru o ordonanță în acest sens. În prezent, medicii de familie primesc 40 de lei pentru fiecare om vaccinat la cabinet împotriva noului coronavirus
Număr total al acestor documente electronice este 1.040.051. Mai mult de un milion sunt pentru oamenii imunizați, 24.483 pentru persoane recuperate după boală și 14.567 pentru cele care au avut
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care domiciliază în mediul rural și pentru a facilita accesul acestora la imunizare împotriva Covid– 19, prefectul de Argeș, Emilia Mateescu, a demarat la
La începutul lunii iulie, administrația locală din comuna Băiculești a făcut o achiziție prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice pentru reparare acoperișuri. Lucrările se vor
Odată cu venirea sezonului călduros, o parte a apei potabile din rețeaua publică de distribuție este folosită pentru udarea grădinilor, serelor, livezilor, curților etc., ceea ce poate ocaziona
Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021, s-a desfășurat miercuri de la ora 09.00, în centrul de examen de la Colegiul Național „Alexandru
În plină perioadă de concedii în Educație, unde vacanța propriu-zisă este în lunile iulie-august, Ministerul Educației a schimbat regulile de acordare a zilelor libere legale pentru cadrele
Parlamentatul PSD de Argeș, Nicolae Georgescu, a făcut o comparație a prețului energiei electrice din țara noastră cu Spania și Italia. În timp ce în peninsulă prețurile au scăzut chiar și cu 20%