Marţi, la Biblioteca Municipală, Secţia pentru copii, s-au adunat mai multe persoane pentru a o aniversa pe regina "mamă" a României, cea a cărei inimă a fost mutată de la Bucureşti la Castelul
La mijlocul zilei de ieri, 3 străzi importante ale municipiului erau blocate de muncitorii de la SPGC şi de la AQUATERM. Pe bulevard, poliţiştii deviau circulaţia pentru ca asfaltatorii să poată
Alte şase măsuri de finanţare din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 vor fi deschise la începutul anului 2016, cea mai importantă fiind cea dedicată schemelor de ajutor de
Liceul Tehnologic "Ferdinand I" continuă seria balurilor bobocilor deschisă de Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă". Ziarul nostru, singurul partener media al acestui eveniment, vă va prezenta zilnic câte
Maria Lungu este o octogenară din comuna Valea Iaşului, satul Ungureni. A rămas văduvă de câţiva ani şi se mândreşte cu cele două fiice ale sale. Îşi trăieşte amurgul vieţii împăcată cu ea însăşi
V-am relatat săptămâna trecută despre lansarea cărţii prof. Gheorghe Nicolaescu, "AUR, ARGINT şi BRONZ (Doisprezece ani de prezenţe la naţionalele de mediu)". Festivitatea s-a desfăşurat la sediul
La fiecare început de anul şcolar se organizează balurile bobocilor, însă până acum, IŞJ nu s-a gândit să îi avertizeze pe reprezentanţii unităţilor de învăţământ care organizează astfel de
Astăzi, militarii din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte au organizat o festivitate în faţa Cercului Militar. Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului de stat, urmat de un moment de
Cam aşa se poate caracteriza situaţia de la Curtea de Argeş, deoarece ieri, în trenul care a plecat la ora 07.25 din Bucureşti şi a sosit la ora 13.00 în gara locală, au fost doar cinci călători