Noi acuzaţii la "Mircea cel Bătrân": un părinte şi-a mutat copiii la alte şcoli din cauza profesorilor
- "La Curtea de Argeş, integrarea copiilor cu dizabilităţi întâmpină mari greutăţi!"
Deşi se bănuia acest fapt sau chiar se ştia chiar şi de către factorii responsabili, a rămas mult timp un subiect tabu. Autorităţile îl ocolesc, pentru a nu fi acuzate că încalcă legea. Aceasta stabileşte nişte drepturi speciale pentru copiii defavorizaţi. Care, însă, sunt încălcate de cele mai multe ori. Iată că recent un părinte, Mădălina Fotache, a decis să rupă tăcerea şi ne-a contactat, înmânându-ne o scrisoare care ne-a pus pe gânduri. Neregulile semnalate acolo ne-au determinat să luăm legătura cu factorii responsabili de la Şcoala "Mircea cel Bătrân". Fără alte comentarii, vă punem la dispoziţie materialele de care dispunem, respectiv plângerea părintelui şi răspunsul conducerii unităţii de învăţământ preuniversitar.
Cine se face vinovat: societatea sau sistemul?
Acum aproximativ 7 ani căutam o şcoală pentru copiii mei. O voiam pe cea mai bună şi am ales Şcoala nr. 4. Am păşit neîncrezători, deoarece unul dintre copiii mei era diagnosticat cu autism atipic şi hiperkinezie severă. Un diagnostic greu, dar cu acordul terapeutului şi al cadrului didactic al acestei şcoli, am pornit la drum. Au apărut probleme cu acomodarea în ceea ce priveşte relaţia cu colegii de clasă, cu părinţii, dar şi cu reprezentanţii şcolii. Au fost păreri împărţite şi diferite cum că deranjează ora, că nu este atent, că nu ţine pasul, că rămâne în urmă, că refuză să scrie, că s-au creat conflicte cu colegii, ajungându-se la pedepse din partea celorlaţi copii. Practic, fiul meu nu era dorit! Părinţii au făcut front comun şi presiuni asupra reprezentanţilor acestei şcoli, dar şi asupra mea, astfel încât băiatul meu să fie mutat nu doar din clasă, ci şi din şcoală. Am cedat şi am hotărât să îl transfer, însă părinţii nu au fost mulţumiţi cu atât, ei au dorit ca băiatul meu să nu mai calce în acea clasă până la final de an: "De ce să sufere copiii noştri pentru handicapatul tău?..." La o şedinţă cu părinţii, organizată de şcoală, s-au pus în discuţie următoarele aspecte: că urmează să-şi retragă copiii din această şcoală dacă nu îmi iau copilul de acolo, cu toate că procedura de transfer era aprobată şi semnată; începând cu clasa a II-a şi până la finele anului şcolar, să nu mai participe la cursuri.
La această şedinţă a fost prezent şi directorul şcolii, care a fost de acord cu acele cerinţe şi care dorea aplanarea conflictului cât mai repede. Am cerut scutiri de la medicul de familie cu diferite probleme medicale, dar copilul îşi dorea să mergă la şcoală. Pentru a nu-i crea dezamăgire, am încercat să îl las o zi la orele de clasă. Am fost sunată imediat să vin să-l iau, deoarece mi-am încălcat promisiunea. Dacă eu, ca adult, am încercat să-mi ascund suferinţa în faţa acestor nedreptăţi, copilul meu nu a putut acest lucru. În prezent, băiatul meu este în clasa a VII-a la o şcoală normală şi a recuperat în proporţie de 80%. O şcoală cu părinţi înţelegători şi sufletişti şi cadre didactice cu suflet şi cu devotament! Revin la întrebarea: sistemul este vinovat? Se merge pe integrarea copiilor cu dizabilităţi în şcoli şi în societate. Şcoala este pregătită să îi primească? Sistemul educaţional, prin legile în vigoare, ne transmite că da, este pregătită.
Unei clase cu 20 de elevi şi un alt elev cu un diagnostic grav îi trebuie un curriculum adaptat. Cadrele didactice au poate pregătirea, dar nu au experienţa necesară. Sistemul educaţional cere performanţă. Iar Statul oferă acestor copii o alocaţie dublă, în valoare de 164 lei şi o alocaţie de handicap, în valoare de 91 lei. Sistemul educaţional oferă manuale gratuite, dar fără caiete opţionale, care sunt cumpărate de părinţi, căci altfel elevul nu ar avea cum să înveţe. Copilul cu dizabilităţi îşi pierde încadrarea în grad şi anumite drepturi dacă doreşte înscrierea în şcoala de masă. Terapiile care îl ajută în integrarea în societate şi în şcoală sunt aplicate contra cost, aproximativ 2.000 euro lunar. Materialele didactice necesare aplicării unui curriculum adaptat sunt tot contra cost. Există în sistem un psiholog care are în subordine 2-3 şcoli, deci cu foarte mulţi elevi. Copii care, în mod normal şi legal, ar trebui să beneficieze de consiliere psihologică din partea acestuia. Ceea ce eu consider a fi o bombă în acest sistem educaţional românesc este că la testările semestriale şi anuale, copiii cu dizabilităţi nu au avut subiecte aparte, conform unui curriculum adaptat, aşa cum prevăd legea şi drepturile copiilor cu dizabilităţi. Practic, se doreşte ca la orele de curs, cadrele didactice să respecte acest curriculum adaptat, destinat elevilor cu dizabilităţi, dar la testele de cultură generală, sistemul educaţional din România nu respectă acest lucru. Societatea este precum sistemul: dacă instituţiile şcolare încearcă să se implice, să găsească soluţii şi să aplaneze conflicte, societatea aprobă verbal, dar nu doreşte să se implice, să accepte, să înţeleagă, să simtă suferinţa celor din jur. Sunt puţini aceia care se pun în locul părinţilor îndureraţi şi fără posibilităţi materiale şi, totodată, mai şi înţeleg ce este în sufletul lor. Oare sistemul este vinovat? Sau, cum ar răspunde românul: care sistem?...
Iată că obsedantul sistem recidivează, iar în momentul de faţă, subiectul unei doamne profesor care funcţionează în cadrul şcolii menţionate anterior circulă astăzi în mass-media locală şi nu numai. Nu fac aprecieri asupra gradului de vinovăţie a acestui cadru didactic, de altfel apreciat de mine, însă vreau să aduc în atenţia cititorilor cazul unei alte doamne profesor cu experienţă şi activitate longevivă în şcoala respectivă: profesoara de Limba şi literatura română, doamna Camelia Badea-Ciucioi, din pricina căreia am fost nevoită să o transfer pe fiica mea, E.D.C., din clasa a VI-a, la o altă şcoală din oraşul Curtea de Argeş. În relaţiile profesor-părinte a avut o atitudine ce contravine comportamentului unui cadru didactic, jignindu-mi fata într-una din discuţiile purtate cu dânsa, unde a folosit cuvinte de genul "jumulită, mototoală". Ba, mai mult, la solicitarea verbală de a-mi prezenta lucrarea scrisă la teză, întrucât nota acordată nu mă mulţumea, profesoara de Română a refuzat, pe motiv că nu doreşte acest lucru. Consider că, în calitate de părinte, deţin acest drept şi nu constituia o ilegalitate să văd teza care, totuşi, în cele din urmă, mi-a fost prezentată într-o formă incompletă - în urma unei reclamaţii scrise de mine şi înregistrată la secretariatul şcolii. Incompletă, adică doar prima pagină cu subiectele, restul rezolvării fiind considerate de dânsa ciorne şi, în consecinţă, au fost aruncate la coşul de gunoi. E păcat, aşadar, că prestigiul unei instituţii de învăţământ care a format de-a lungul timpului oameni deosebiţi, valoroşi societăţii, este umbrit în momentul de faţă de comportamentul cadrelor didactice acceptate de sistemul care le oferă posibilitatea de a continua cariera de dascăli, pe care se pare că nu o merită. În încheiere, am o întrebare retorică: cui îi aparţine vina - societăţii sau sistemului?
Mădălina Fotache
"Un caz singular"
Aşa a caracterizat situaţia reclamată de Mădălina Fotache directorul de la "Mircea cel Bătrân", prof. Ionel Marinescu, cu care am discutat acest caz. Dumnealui şi-a amintit ce se întâmplase şi ne-a pus la dispoziţie răspunsul oficial pe care îl transmisese conducerea şcolii mamei copilei - pe care vi-l prezentăm mai jos. Prof. Camelia Badea-Ciucioi a dezminţit categoric faptul că ar fi dezavantajat-o pe fiica reclamantei - în privinţa notei - sau că ar fi jignit-o. Mădălina Fotache susţine însă că în perioada în care şi-a transferat băiatul de la "Mircea cel Bătrân" şi apoi fata la alte şcoli, puţini părinţi din clasa acesteia nu-şi manifestaseră nemulţumirile faţă de profesoara Badea-Ciucioi, dovada fiind aceea că fusese reclamată pentru atitudinea adoptată faţă de elevi şi la IŞJ Argeş. Cadrul didactic şi-a rezervat, la rându-i, dreptul de a deschide acţiune în justiţie împotriva mamei celor doi copii.
Răspunsul conducerii Şcolii "Mircea cel Bătrân"
În loc de încheiere
V-am prezentat o situaţie reală, pe care nu are rost acum şi aici s-o comentăm, deşi respingerea de către societate a unor copii cu probleme este cel puţin alarmantă. Ea merită o analiză lucidă a fiecăruia dintre noi şi, mai ales, identificarea cauzelor şi soluţiilor prin care să se elimine efectul. Stă în puterea noastră, a tuturor, dar mai ales a factorilor de decizie, să determine o schimbare radicală în bine. Nu credeţi?...
