Adrian Zuckerman a fost confirmat miercuri de Senatul american în funcţia de ambasador în România. Au fost 65 de voturi în favoarea lui Zuckerman şi 30 împotrivă. Prin urmare, poate să-şi preia
Peste 300.000 de români din Diaspora au votat până sîmbătă seara, la ora 18.25. Votul a decurs în condiţii civilizate, fără incidente, iar mulţi români din străinătate au remarcat rapiditatea
USR a demarat o consultare online a membrilor formaţiunii în vederea reconfirmării lui Dan Barna la şefia partidului, procedură care a durat cinci zile. Demersul a venit în contextul rezultatului
"Salariul minim pe economie va creşte, urmând să fie stabilit ulterior cuantumul, pe baza unui studiu de impact şi a consultării cu partenerii sociali şi organizaţiile neguvernamentale", a declarat
Campania electorală pentru finala alegerilor prezidenţiale a debutat la începutul weekend-ului trecut. Klaus Werner Iohannis, sprijinit de PNL, preşedinte în funcţie, încă este cotat de către
"Mă folosesc de acest prilej pentru a mulţumi electoratului care l-a votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale pe candidatul nostru, Klaus Werner Iohannis, răsplătind astfel munca echipei
Ieri v-am prezentat situaţia distribuţiei voturilor urbane, iar astăzi continuăm cu cele din zonele rurale din Argeş. Ca o primă concluzie ar fi faptul că PNL încă n-a reuşit să schimbe culoarea
Duminică seara, cel mai fericit om politic din Oraşul Regal era, fără îndoială, liderul liberal Cristian Mitrofan. Euforia victoriei nu-l părăsise nici azi dimineaţă, când ne-a declarat: "Pentru
Cetăţenii şi-au exprimat prin vot preferinţele pentru candidaţii la prezidenţiale. Astăzi vă prezentăm rezultatele înregistrate în oraşele şi municipiile judeţului, urmând ca mâine să le completăm
Astăzi, la ora 11.00, s-au dat publicităţii rezultatele parţiale după contorizarea voturilor din 18.822 secţii de votare din totalul de 19.586. Oricum, rezultatele finale nu mai puteau schimba