Parlamentul spaniol a votat o ultimă prelungire, până la 21 iunie, a stării de alertă pentru a permite lupta împotriva pandemiei, la solicitarea prim-ministrului Pedro Sanchez, care a presat
Ludovic Orban a făcut o serie de declaraţii controversate despre copiii românilor şi despre alocaţiile lor. Orban, preşedintele celui mai important partid din ţară, a numit alocaţiile copiilor
Agenţia de evaluare financiară Standard &Poor's (S&P) a confirmat ratingul de ţară al României la nivelul "BBB-", cu perspectivă negativă, ceea ce reprezintă un semnal şi pentru celelalte
Cel mai recent sondaj CURS arată că PNL şi PSD se află la o distanţă de doar 5 procente. Liberalii se menţin la 32%, la fel ca în precedentul sondaj CURS, însă social-democraţii au scăzut de la 29%
Guvernul va mări alocaţiile copiilor în cazul în care legea va intra în vigoare, iar sursa de finanţare va fi identificată la rectificarea bugetară care va avea loc peste o lună, a declarat joi
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că, dacă partidul său va depune o moţiune de cenzură, aceasta va trece. Ciolacu susţine că PSD împreună cu partenerii din Parlament (PRO
ALDE, PSD şi PRO România au discuţii pentru formarea unei coaliţii de centru-stânga în vederea participării la următoarele alegeri locale şi parlamentare, a anunţat, vineri, preşedintele ALDE
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu "Mitralieră" vrea ca "oamenii din Guvernul României" să garanteze că informaţiile pe care le colectează termoscannerele "nu ajung niciunde". El a insistat că
Conflictul latent dintre primarul Nicolae Barbu, preşedintele organizaţiei locale a liberalilor şi viceprimarul Cristian Enescu s-a radicalizat. În data de 26 mai a fost convocată o şedinţă a
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a anunţat într-o emisiune la Antena 3 că îşi doreşte să candideze la alegerile prezidenţiale din 2024. Ponta şi-a exprimat şi anul trecut intenţia de intra