Începând cu 7 ianuarie şi până pe 10 mai, 40 elevi din cadrul şcolilor militare de subofiţeri de jandarmi vor desfăşura stagiul de practică în cadrul structurilor operative. De menţionat este
Hrănirea animalelor pe timp de iarnă după raţii furajere judicios alcătuite este avantajoasă atât în situaţia în care există un deficit în stocul de furaje, cât şi în cazul în care există un
Bătrânii înţelepţi ai satelor din nordul Argeşului se apleacă foarte atenţi asupra semnelor prin care pot interpreta evoluţia fenomenelor meteorologice pe termen scurt şi mediu. Luna lui Gerar
O parte importantă a zootehniei - zooigiena - stabileşte măsurile concrete pentru apărarea sănătăţii animalelor şi crearea unui mediu optim de viaţă în care animalele să poată da producţii ridicate
Pentru folosirea raţională a furajelor, care să asigure producţii animaliere sporite, este necesară o minimă preparare a nutreţurilor ce urmează să fie administrate animalelor. Prin folosirea
Bucureştiul anilor 1945 era un oraş în care legea şi ordinea se aflau în suferinţă. Războiul, instabilitatea la conducerea statului şi corupţia permiseseră o dezvoltare fără precedent a
Trăim într-o lume în care multe lucruri ne scapă. Şi poate tocmai de aceea suntem tentaţi să tratăm lucrurile de acest gen drept curiozităţi. În cele ce urmează, vă vom da câteva exemple
Folosirea nutreţurilor combinate în creşterea animalelor este foarte avantajoasă, deoarece se obţin producţii mari de lapte, carne, ouă. La toate speciile de animale, inclusiv păsări, se
Prin administrarea furajelor la animale într-un anume grad de prelucrare se obţin unele avantaje: eforturile de masticaţie şi digerare sunt mai mici, animalele consumă bine furajele, rămân resturi