La punctul "Diverse" în şedinţa de legislativ de la Valea Iaşului, activul consilier ALDE, Constantin Ştefănescu, l-a interpelat pe primarul Nicolae Barbu:
Trăim într-o lume în care multe lucruri ne scapă. Şi poate tocmai de aceea suntem tentaţi să tratăm lucrurile de acest gen drept curiozităţi. În cele ce urmează, vă vom da câteva exemple
Din vremuri imemoriale a apărut obiceiul ca marile aşezări umane să aibă un simbol reprezentativ, care a fost folosit pe blazoane sau stemele de mai târziu. Exemple sunt foarte multe, astfel că este
În această rubrică vă vom prezenta curiozităţi şi minunăţii din lumea în care trăim. Domeniile din care fac parte sunt diferite, dar informaţiile pe care vi le vom prezenta vă vor îmbogăţi bagajele
Prin plantarea pomilor din toamnă există unele avantaje: procentul de prindere este mai mare ca în cazul plantărilor de primăvară, se câştigă un an la intrarea pe rod, deoarece în primăvară pomii
Gigi Becali şi-a anunţat sprijinul pentru ca Gino Iorgulescu să mai ia un mandat de conducere a Ligii Profesioniste de Fotbal. Dincolo de vechea prietenie care-l leagă de fostul fotbalist de la
Asta a fost dilema existenţială care-l frământa pe unul dintre parlamentarii fostului PP-DD, aflat în mandatul 2012-2016. Gheorghe Coman, "pre numele său", mărturisea într-un interviu că "era de
Profesorul de Istorie din Domneştii Argeşului este el însuşi o istorie vie. Trăieşte plenar fiecare clipă a vieţii, căutând să-şi felieze timpul în aşa fel încât să-i ajungă pentru toate cele ce se
Trăim într-o lume în care multe lucruri ne scapă. Şi poate tocmai de aceea suntem tentaţi să tratăm lucrurile de acest gen drept curiozităţi. În cele ce urmează, vă vom da câteva exemple