Cam ăsta pare să fie sensul mesajului transmis colegilor de către primarul Constantin Panţurescu la întoarcerea din vacanţa petrecută prin ţările calde. Acolo, cică şi-ar fi băut ceiuţul cu un şeic
Chiar şi cei care au trecut prin şcoală ca gâsca prin apă au auzit măcar numele autorului volumului "Pseudo kineghetikos" ("Fals tratat de vânătoare"). Amănunte despre viaţa, dar mai ales despre
Pământul este presărat cu insule de o frumuseţe uimitoare, care atrag în fiecare an milioane de turişti din întreaga lume. Nu este de mirare că anual se întocmesc clasamente cu cele mai frumoase şi
Trăim într-o lume în care multe lucruri ne scapă. Şi poate tocmai de aceea suntem tentaţi să tratăm lucrurile de acest gen drept curiozităţi. În cele ce urmează, vă vom da câteva exemple
Meşterul popular Gheorghe Mateescu, harnic cioplitor în carnea lemnului, s-a făcut cunoscut lumii cu "Desaga liturgică la poale de Carpaţi". Pe care i-a prezentat-o şi fostului primar al urbei
A fost unul dintre personajele de prim plan al regimului comunist. Tabloul său se găsea în instituţii publice şi chiar în şcoli în imediata apropiere a şefului suprem, fie că a fost Gheorghe
Agroturismul iese în evidenţă prin specificul şi originalitatea ofertelor sale capabile să satisfacă exigenţele turiştilor interesaţi să-şi petreacă măcar o parte din concediu sau un număr de zile pe
În zilele mai puţin friguroase şi fără vânt - frecvente în ultima parte a iernii - se pot efectua în devans unele lucrări agricole din cele ce ar urma să fie făcute în primăvară. În felul acesta se
Dinastia politică a Brătienilor argeşeni a jucat un rol extrem de important în istoria modernă a României, începând din perioada paşoptistă. Reprezentanţii ei au fost unionişti convinşi şi la 1859 au
Pământul este presărat cu insule de o frumuseţe uimitoare, care atrag în fiecare an milioane de turişti din întreaga lume. Nu este de mirare că anual se întocmesc clasamente cu cele mai frumoase şi