Pe 22 mai 2020, laboratorul de biologie moleculară al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a primit aviz de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică Argeş. Tot de atunci, au fost testaţi
Evenimentul a avut loc miercuri dimineaţă, pe DN 7. Un TIR a părăsit partea carosabilă şi a intrat în curtea Secţiei de Poliţie Rurală Drăganu. Este foarte posibil ca şoferul să fi adormit la
Societatea Ornitologică Română a reluat numărătoarea berzelor albe cu ajutorul aplicaţiei "Uite barza!". Recensământul berzelor va fi realizat în perioada 10 iunie-5 iulie 2020. "Până acum, cu
Deşi e stare de alertă, 480 de pacienţi s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Piteşti în mini-vacanţa de Rusalii, conform datelor oferite de către purtătorul de cuvânt al unităţii
Începând cu data de 18 mai 2020, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor desfăşoară o acţiune tematică la nivel naţional pentru verificarea cerinţelor sanitare veterinare şi
Plutonierul adjutant principal Mihai Ghiţă este primul subofiţer care ocupă funcţia de şef al Centrului Naţional de Instruire Permanentă. În toamna acestui an, Centrul Naţional de Instruire
La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate
Timp de două luni, programul "Medici pentru România", prin campania "Nu uităm de ceilalţi", a oferit consultanţă medicală online gratuită pentru peste 1.000 de pacienţi cronici ce au avut nevoie de
Încă 28 cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână în 5 judeţe din România. Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 20.150, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al
În perioada 15-19 iunie, subunităţile Batalionului 30 Vânători de Munte Dragoslavele vor executa exerciţii tactice cu trageri de luptă cu armamentul uşor şi greu de infanterie din dotare, în