Conform medicului, numărul cazurilor s-ar putea înmulți în ianuarie și februarie în funcție de măsurile luate de autorități. „Este exclus ca varianta Omicron să poată produce un nou val în România
Este vorba despre o perioadă de şase luni, cu o singură condiţie. Potrivit Ordinului publicat vineri în Monitorul Oficial, “se acreditează temporar, pentru o perioadă de 6 luni, Muzeul Municipal
Ministrul Mediului, Tanczos Barna a spus că programul guvernamental ar trebui să vizeze mai ales echipamentele sau electrocasnicele de mare consum şi să nu se transforme într-un program de
Weekend-ul trecut, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi
Prăznuirea Sfintei Mucenițe Filofteia este sărbătorită la data de 7 decembrie de către credincioşii ortodocşi, iar pelerinajul la moaştele sale atrage an de an, în municipiul Curtea de Argeș, mii
În noaptea de 2 spre 3 decembrie, aproape de miezul nopții, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, care acționau pentru verificarea respectării normelor de prevenire a
Se schimbă legea, după eșecul din cazul Caracal. Poliţiștii vor avea acces în casele oamenilor din momentul în care apar primele indicii că sunt acolo persoane răpite a căror viață este în pericol
Se anunță scumpiri în lanț pentru români, resimțite atât în prețul facturilor, cât și în cel al alimentelor. Vor fi creșteri de prețuri la carne și produse lactate, dar și la prăjituri. De Crăciun
Duminică, în jurul orei 13.00, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost solicitați, prin numărul unic de urgenţă, 112, să intervină la o stare conflictuală între
General-locotenent Virgil Bălăceanu, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România, a reacționat după ce au apărut mai multe informații despre un pachet legislativ prin care s-ar putea