Românii vor avea, în 2022, 15 zile libere legale, de sărbători naționale sau religioase. Dintre ele, 6 sunt în weekend și 9 în timpul săptămânii. În 2022, românii vor avea două weekend-uri
În ultimele zile au fost desfășurate 29 de acţiuni punctuale, dintre care 25 au fost organizate independent de către poliţişti, trei împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri. Au fost
Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat că vaccinul împotriva Covid-19 al companiei J&J poate fi folosit drept doză booster la două luni după imunizarea persoanelor în vârstă de peste 18
Noua variantă de coronavirus, Omicron, a pus pe jar autoritățile din toată lumea, iar în cele mai multe dintre situații s-a discutat despre înăsprirea restricțiilor. În România au fost deja
Produsul experimental combină un nou medicament antiviral, Nirmatrelvir, cu unul mai vechi, Ritonavir. Condiția este ca tratamentul să fie administrat adulților în situație de risc ridicat în
Coaliția de guvernare a decis ca pensionarii cu venituri mici să primească în luna ianuarie 2022 un ajutor financiar care să completeze pensia, însă venitul obținut din cumulul pensiei cu ajutorul
Salvamontiștii și meteorologii au emis o avertizare de avalanșă gradul 3 din 5, la altitudini de peste 1800 de metri în Munții Făgăraș. Stratul proaspăt de zăpadă depus în ultimele zile a atins
Zilele trecute, Consiliul Județean și DGASPC Argeș, împreună cu Asociația pentru Asistență Socială „Universul Copiilor Speciali” și Asociația „Suflet, Speranță, Solidaritate, Siguranță și Sprijin”
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș prezintă situația evoluției pestei porcine africane, pe teritoriul județului, la porcii domestici.
FOCARE ACTIVE:
– un focar activ
Prețul gazelor va continua sa crească atât timp cât cererea este mai mare decât oferta, spun experții în energie. Pe bursă se vinde acum mai scump cu 40%. Atâta vreme cât pe piață nu apare o ofertă