Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 6 noiembrie 2026 13:57

Slujbă Arhierească la hramul Mănăstirii Sfântul Ilie Paltinul

Mănăstirea Sfântul Ilie Paltinul din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și-a sărbătorit miercuri hramul. Foarte mulți pelerini au urcat pe Transfăgărășan, la cota 1200, pentru a participa la

Pin It

Românii dau buzna la Fondul de Garantare a Asiguraţilor după falimentul City Insurance

FGA a primit 230.000 de cereri de plată de la creditori ai City Insurance, dintre care 32.486 au fost vizate, totalul despăgubirilor acordate fiind de circa 297 milioane lei. Creditorii de

Pin It

Ce mai conține pachetul de măsuri pentru sprijinirea pensionarilor

Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat că voucherele sociale nu sunt singurele măsuri de sprijin acordate pensionarilor până la finalul acestui an. El a precizat că la începutul lui 2022 a fost

Pin It

Bărbat dispărut de la Spitalul Curtea de Argeș

Oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș desfășoară cercetări pentru identificarea unui bărbat în vârstă de 75 de ani, care a plecat voluntar, în seara zilei de 19 iulie, din

Pin It

Aproape 600 de dansatori talentați la Concursul de dans popular pentru copii și tineri „Gh. Popescu-Județ”

Festivalul a început cu Parada din Piața „Vasile Milea” până la Grădina de Vară, moment care le-a oferit posibilitatea piteștenilor să se bucure de strălucirea și frumusețea costumelor populare. La

Pin It

Au apărut noile modele de cataloage școlare și de carnete de elev

Destinate anului școlar 2022-2023, structurat pe module, acestea au fost făcute publice de către Ministerul Educației pe edu.ro, la secțiunea „Acte de studii și documente școlare”. Vor fi

Pin It

Se anunță noi scumpiri la alimente și energie

Concret, prețurile alimentelor vor crește cu încă 23% în acest an, din cauza costurilor mai mari ale combustibililor, electricităţii și îngrășămintelor. Cele mai mari scumpiri de până acum s-au

Pin It

Zece argeșeni și-au pierdut permisul din cauza nerespectării regulilor de circulație

În ultimele zile, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi

Pin It

Cum ne protejăm de fulgere pe munte?...

Un turist străin și-a pierdut viața sâmbăta trecută, după ce a fost lovit de un trăsnet în munții Bucegi. Acesta făcea parte dintr-un grup organizat cu peste 20 de membri atunci când instabilitatea

Pin It

Argeș: 12 candidați la examenul de titularizare au obținut nota 10

Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2022 (înainte de

Pin It