Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 6 noiembrie 2026 07:23

Firmele vor putea oferi angajaților abonamente la sălile de sport

Abonamentele la sală pentru angajați vor fi deductibile pentru companii. Parlamentul a adoptat o lege în acest sens, astfel că firmele din România vor putea oferi salariaților abonamente pentru

Pin It

BNR: O nouă monedă în România

Banca Naţională a României a lansat, pe 19 decembrie, în circuitul numismatic, o monedă din aur cu tema Tezaurul de la Pietroasa – Vasele Poligonale, potrivit unui comunicat al băncii centrale

Pin It

România a primit 7 miliarde de euro prin Programul Operațional Infrastructură Mare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, a transmis Autorității de Certificare și Plată, din cadrul

Pin It

Consumul mediu de băuturi a crescut

Acesta a înregistrat o creștere anul trecut, la toate băuturile, comparativ cu 2020, cel de bere majorându-se cu 0,3 litri, cel de vinuri cu 2,6 litri, consumul de băuturi alcoolice distilate (în

Pin It

ITM Argeș: Precizări cu privire la concediul de odihnă

Acesta este un drept fundamental al salariatului ce nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări ori limitări. Potrivit art.146, alin. 1 din Codul Muncii republicat, concediul de odihnă se

Pin It

Noi scumpiri pentru șoferi

Proiectul de normă al Autorităţii de Supraveghere Financiară privind creşterea contribuţiilor datorate de asigurătorii care activează pe zona asigurărilor generale la Fondul de Garantare a

Pin It

Sancțiuni la final de săptămână

În ultimele zile, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub

Pin It

Hidroelectrica anunță un nou sistem de facturare pentru clienți

Hidroelectrica a anunțat că implementează noul sistem informatic de facturare. Compania precizează că aceste soluții software de ultimă generație sunt capabile de gestionarea optimă a numărului

Pin It

Pensiile de peste 4.000 de lei, salvate de CCR

Curtea Constituțională a României a anulat plata contribuțiilor de sănătate suplimentare pentru pensii mai mari de 4.000 de lei. Instituția consideră că această măsură luată de Guvern este

Pin It

Sărbătoarea Crăciunului pe înțelesul copiilor de la CNVV, cateheză la parohia Bătușari

Pentru copii, Crăciunul este cea mai așteptată sărbătoare a anului. Și pe măsură ce creștem, îi descoperim sfințenia și veșnicia. Colindele, bradul cu steaua în vârf, steaua care nu se stinge

Pin It