Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 6 noiembrie 2026 04:21

Pompierii argeșeni, prietenii copiilor

Încă de la începutul săptămânii, salvatorii s-au aflat, din nou, în mijlocul copiilor, în cadrul unor activități care au avut ca scop familiarizarea elevilor cu cele mai simple și sigure abordări

Pin It

Consiliul Județean a aprobat lista proiectelor ce vor beneficia de finanțări nerambursabile

Întrunit în ședința ordinară de joi, 27 aprilie 2023, CJ Argeș a aprobat lista finală și sumele alocate fiecărui beneficiar al fondurilor nerambursabile pentru activităţi nonprofit de interes

Pin It

Jandarmii argeșeni, la datorie în minivacanța de 1 Mai

 

În această perioadă, jandarmii argeșeni în cooperare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova vor asigura măsurile de ordine pe timpul desfăşurării evenimentelor din spațiul public, vor fi în

Pin It

Dacia Sandero se numără printre cele mai populare mașini din Europa

A fost al doilea cel mai bine vândut autoturism în Europa în primele trei luni ale acestui an. Modelul este întrecut în vânzări doar de Tesla Y, care și-a redus semnificativ prețul de la începutul

Pin It

Inspectorii DGAF desfășoară acţiuni de control operativ la nivel naţional

Acțiunea are loc în perioada 24-29 aprilie. Sunt vizate unități din domeniul comerțului cu amănuntul și prestării serviciilor direct către populație, precum și în alte domenii economice în care, ca

Pin It

Depistați în timp ce încălcau legea în trafic

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub

Pin It

Modificarea kilometrajului se pedepsește cu închisoarea


Potrivit unui proiect legislativ adoptat de Camera Deputatilor, Registrul Auto Roman gestionează de acum istoricul unui vehicul, prin RAR Autopass, documentul fără de care nu se mai pot vinde

Pin It

Cu prilejul minivacanței de 1 Mai, CFR pune la dispoziție mai multe trenuri spre mare

Cu ocazia minivacanței de 1 Mai, CFR Călători va asigura în perioada 27-28 aprilie – 1-2 mai 2023, în plus faţă de trenurile existente în programul de circulaţie, legături cu trenuri directe din

Pin It

Săptămână plină pentru Salvamont Argeș!

 

... dar nu pentru că salvatorii montani ar fi fost solicitați la intervenții pe munte, ci pentru că și-au făcut timp ca să le ofere elevilor și copiilor de grădiniță amintiri de neuitat! În cadrul

Pin It

Incendiu la o anexă din Valea Danului!

Incidentul nefericit a avut loc cu puțin timp în urmă. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș. În urma evenimentului a ars o anexă pe o suprafață de aproximativ

Pin It