În "luna iubirii", CFR Călători pune la vânzare bilete de tren la jumătate de preţ pe anumite rute pentru zilele de 14 şi 24 februarie. Reducerea de 50% se aplică la tariful biletului întreg şi se
Analiza principalelor genuri de infracţiuni din bilanţul întocmit de IPJ Argeş pentru 2017 relevă diminuarea atât a celor de natură economică (-21%), cât şi a celor de natură judiciară (-6,12%),
Vineri, în jurul orei prânzului, un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş a intervenit de urgenţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o
Agenţii din cadrul Poliţiei Curtea de Argeş au acţionat pe raza municipiului în vederea prevenirii şi combaterii faptelor ce aduc atingere vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale, a patrimoniului
Sâmbătă a fost zi cu ghinion şi pentru un bărbat în vârstă de 36 de ani din comuna Muşăteţti. Agenţii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti l-au prins în fapt pe A.I., care conducea un
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş l-au depistat sâmbătă pe un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Poienarii de Argeş, conducând sub influenţa băuturilor alcoolice un
Un nou caz de rujeolă a fost confirmat în judeţul Argeş. De această dată este vorba despre un copil în vârstă de 9 luni, din Domneşti, nevaccinat împotriva acestei boli. Bebeluşul a fost internat
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat vineri că pentru personalul MApN, salariile vor creşte cu aproximativ 3% ca urmare a aplicării Legii salarizării. "La nivelul MApN, salariul se
Parlamentul European a adoptat rezoluţia prin care se renunţă la ora de vară şi ora de iarnă. Această decizie a fost luată din cauza efectelor pe care schimbările le au asupra sănătăţii oamenilor
Paginile web ale Prefecturii Argeş au suferit modificări pentru a facilita un acces rapid la informaţiile privind principalele servicii de interes pentru cetăţeni. Formatul este standard pentru toate