Criza imunoglobulinei pare să se remedieze după ce primele 1.000 de doze au ajuns miercuri în România de la Crucea Roşie din Austria, fiind livrate către S.C. Unifarm, iar alte 3.850 de doze au fost
Azi dimineaţă, un accident rutier grav s-a petrecut în localitatea Merişani, zona Vâlcele. Se pare că şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat. Victima a rămas blocată
Veştile bune venite de la Spitalul Municipal Curtea de Argeş nu contenesc să apară! Aşa cum vă informam în ediţia precedentă a cotidianului nostru, zilele trecute a fost realizată în premieră o
Persoanele care au fost programate să susţină proba practică pentru examenul auto vineri, 6 aprilie, vor fi reprogramate, pentru că Vinerea Mare a fost declarată zi liberă. Cei care se află în
În urmă cu puţin timp, un şofer din Piteşti a pierdut controlul volanului într-o curbă pe strada 1 Mai, din Curtea de Argeş şi a intrat cu maşina într-o casă. Bărbatul se afla în autoturism
Directorul unităţii medicale, ing. Viorel Popescu, ne-a anunţat triumfător astăzi că a bifat încă o performanţă din cele aflate pe lista de priorităţi pe care şi-a propus-o. Mai precis, este vorba
În urma campaniei de colectare DEEE-uri desfăşurată în intervalul 27-28 martie, aşa cum anunţaseră organizatorii, a avut loc şi o tombolă cu premii. Miercuri seara au fost extraşi câştigătorii, pe
Miercuri, în prima parte a zilei, a fost solicitată intervenţia un echipaj cu o autospecială de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş în localitatea Băiculeşti, pentru evacuarea apei acumulate
Sectorul de Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului a participat la o activitate educaţional-catehetică de Ziua Internaţională a Francofoniei la
Unirea Basarabiei cu România, eveniment care a avut loc în urmă cu o sută de ani, a fost sărbătorită la Curtea de Argeş şi în Biserica parohiei Bătuşari, din Curtea de Argeş, printr-o activitate