Cel mai utilizat sirop de tuse pentru copii, dar şi comprimatele pentru adulţi marca Eurespal au fost scoase de pe piaţă. Medicii susţin că administrarea de Eurespal poate provoca afecţiuni
Registrul Auto Român a verificat, anul trecut, din punct de vedere tehnic în trafic, 67.807 vehicule, în toată ţara. În urma controalelor s-a constatat că aproape jumătate dintre acestea erau
Zilele trecute, oamenii legii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Piteşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti şi cu suportul Brigăzii Operaţiuni Speciale, au efectuat o
Weekend-ul trecut, la Rânca s-au derulat evaluările anuale pentru unităţile canine de avalanşă care vor intra în stagiul naţional de formare ce se va organiza la Cabana Capra din Făgăraş-Argeş
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat la începutul săptămânii că, în acest an, în M.A.I. vor fi încadrate peste 6.300 persoane. Dintre acestea, aproximativ 5.700 vor proveni din şcolile de
Ultima modificare a Codului rutier se referă la blocajele din intersecţii. Şoferii care nu respectă noile reglementări pot fi amendaţi cu cel puţin 1.000 lei. Aşadar, conducătorii auto care intră
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să manifeste atenţie sporită în timpul deplasărilor pe teritoriul acestui stat, compatrioţii fiind sfătuiţi să evite aglomerările mari de
În şedinţa de Guvern de vineri a fost adoptată, la iniţiativa Ministerului Apelor şi Pădurilor, Hotărârea pentru modificarea şi completarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din
Written by A consemnat Irina Nedelcu ("Armata României") on .
Direcţia Generală Financiar-Contabilă (DGFC) a emis reglementări, aprobate prin ordin al ministrului Apărării Naţionale, privind modul de aplicare a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş a împărţit din nou amenzi mai multor patroni din judeţ, în urma controalelor efectuate de inspectorii instituţiei. Aceştia din urmă au descoperit că mai