Oamenii legii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de proxenetism şi au reţinut un bărbat, în vârstă de 43
În perioada 22.11.2019, ora 17.30 - 23.11.2019, ora 12.30, drumarii de la CNAIR au acţionat pentru a menţine practicabilă, în condiţii de siguranţă, reţeaua rutieră din ţara noastră cu 250 utilaje
Mai multe spitale din Argeş au primit aparatură nouă în cadrul unui proiect cu fonduri europene coordonat de Consiliul Judeţean Argeş. Din cei 4,3 milioane lei alocaţi, cei mai mulţi bani au ajuns
Written by Mihai Cristian BOBI. Foto ilustrativ on .
Zilele trecute, două echipaje cu două autospeciale de intervenţie de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş au intervenit în municipiu, pe str. Ghioceilor, pentru stingerea unui incendiu
Consiliul Judeţean a decis reluarea licitaţiei pentru consolidarea şi reabilitarea Cetăţii Poenari. Prima etapă a fost parcursă miercuri, prin lansarea în sistemul electronic naţional de achiziţii
Analizele de laborator au confirmat prezenţa virusului pestei porcine africane la un porc mistreţ descoperit pe raza fondului de vânătoare nr. 7 Curtea de Argeş. Centrul Local de Combaterea a
Salvamont România a transmis miercuri seara un avertisment de vreme rea pentru Munţii Bucegi, unde temperatura a coborât sub 0 grade Celsius, iar vântul îşi face de cap - 35 m/s la rafală. "Ceaţa
Written by Gabriel Chiriloiu. Foto: plt. maj. Laurenţiu Turoi on .
Sunt oamenii pentru care datoria de ţară este mai presus de orice. Sunt veteranii Armatei României, cărora în urmă cu 5 ani le-a fost dedicată o zi: Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii
Şi în acest an sunt continuate activităţile la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru
Joi, 21 noiembrie, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Argeş, în colaborare cu Palatul Copiilor Piteşti, marchează "Ziua naţională fără tutun". Această zi are scopul de a conştientiza publicul