Curtea de Argeș: Acțiune a polițiștilor pentru respectarea condițiilor de difuzare a muzicii ambientale în localuri publice

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigarea Criminalitaţii Economice Argeș au acționat și pentru prevenirea și combaterea încălcării dispozițiilor legale prevăzute de Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Oamenii legii au acționat pe raza municipiilor Pitești și Curtea de Argeș, la societăți comerciale cu spații publice, în incinta cărora se utilizează muzică în scop ambiental.
În urma verificărilor, s-a constatat că 7 operatori economici nu dețineau autorizație neexclusivă emisă de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România sau Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți, sustrăgându-se astfel de plata remunerației datorate producătorilor de fonograme din România, dar și artiștilor interpreți sau executanți.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 11 amenzi conform Legii 8/1996, dintre care 6 în valoare totală de 18.000 de lei, respectiv 5 cu avertisment.
