Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 6 noiembrie 2026 01:10

Vești proaste pentru șoferii vârstnici!

Parlamentarii au pregătit un proiect de lege care i-ar obliga să-și reînnoiască permisul la un interval mai scurt. Pe de altă parte, șoferii mai tineri primesc o veste bună, pentru că la ei perioada de valabilitate a actului de conducere ar urma să se prelungească.


Șoferii trecuți de 70 de ani ar urma să-și reînnoiască permisul de conducere la fiecare cinci ani, iar cei trecuți de 80, la fiecare doi ani, potrivit proiectului de lege. Cei care au până în 70 de ani vor fi scutiți de drumurile la Direcția de Permise din 10 în 10 ani, dacă perioada de valabilitate a documentului va crește la 15 ani. Datele oficiale arată că în 6% dintre accidentele din România au fost implicați șoferi cu vârste peste 70 de ani. Pentru a fi pus în aplicare, proiectul trebuie mai întâi aprobat și publicat apoi în Monitorul Oficial, conform mediaflux.ro.

Pin It