Anumite sporuri și bonusuri ale bugetarilor ar putea fi tăiate

De asemenea, angajații de la stat ar putea câștiga în funcție de performanță. Mai exact, veniturile angajaților de la stat vor fi compuse dintr-o componentă fixă și una variabilă, potrivit proiectului aflat în lucru la Ministerul Muncii. Mai mult decât atât, unele sporuri vor dispărea, în timp ce plata se va face în funcție de performanță.
„Ne gândim să condiționăm venitul de performanță pe care angajatul o are. În sistemul bugetar este prima data când se pune această problemă. Este partea care va aduce cel mai mult plus României. Unii angajați poate că și-au pierdut motivația, poate au gândit că timpul trece, leafa merge. Nu e suficient să câștigi un concurs să continui să lucrezi acolo, să ai spor de vechime. Trebuie să faci mai mult, sa fii eficient, sa fii ce trebuie în sensul livrării serviciilor și astfel venim cu componenta de performanță, formula o anunțăm curând”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
