Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 6 noiembrie 2026 23:18

Ce trebuie să facă absolvenții de liceu sau de facultate pentru a beneficia de indemnizația de șomaj

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ care pot aplica pentru indemnizație trebuie să aibă cel puțin 16 ani. Aceasta se acordă pentru o perioadă de 6 luni, „reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare”.


Indicele social de referință, care stă la baza calculului indemnizației, este în acest an 598 de lei, potrivit indicatorului definitiv anunțat de Institutul Național de Statistică la începutul anului. Acest lucru înseamnă că indemnizația lunară de șomaj ar urma să fie de 299 de lei.


Condiția este să se înregistreze la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană în căutarea unui loc de muncă.


„În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei încheierii situaţiei şcolare, stabilită prin reglementările normative în vigoare”, scrie în comunicat.


„În cazul elevilor care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigenţă, dată înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ”, se mai arată în informare.


Actele necesare pentru înregistrarea absolventului la A.L.O.F.M., ca persoană în căutarea unui loc de muncă, sunt: actul de identitate; actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii; declaraţie pe proprie răspundere privind starea de sănătate – tipizat disponibil pe website-ul: www.anofm.ro – agenţia AMOFM Bucureşti secţiunea Persoane fizice/Indemnizații de şomaj şi venituri de completare.

 

Pin It