Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 6 noiembrie 2026 14:27

Biciclete furate din Germania, găsite de polițiștii argeșeni

Oamenii legii au fost sesizați prin email, de către un cetățean german, cu privire la faptul că în cursul lunii iunie 2022, i-au fost sustrase două biciclete de la domiciliu. În momentul sesizării, acestea s-ar fi aflat pe raza municipiului Pitești. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.


În urma activităților desfășurate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, cele două biciclete, a căror valoare a fost estimată la 6.000 de euro bucata, au fost identificate și recuperate, urmând să fie restituite păgubiților. Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșit și cum au ajuns în posesia persoanelor de la care au fost ridicate, urmând să fie luate măsurile legale care se impun.


În acest context, oamenii legii argeșeni vă recomandă ca pentru prevenirea furturilor de biciclete de pe scările blocurilor să aveți în vedere următoarele: este populară idea că sunt furate doar modelele scumpe, dar nu este corect. Hoții sunt imprevizibili, pot să-și însușească chiar și cel mai uzat model, pentru vânzare, fier vechi, sau doar pentru a se folosi temporar. Indiferent ce fel de bicicletă/trotinetă/tricicletă dețineți, luați măsuri de prevenire a furtului; nu le lăsați neasigurate pe scara blocului, chiar dacă este o situație temporară sau este pe timp de zi.

Hoții sunt oportuniști și profită adesea de aspectele de neglijență în privința protejării bunurilor pe care și le însușesc. De asemenea, asigurarea cu lacăte/lanț pentru bicicletă ajută la o încadrare juridică mai aspră; păstrați fotografii și documente privind achiziția, notați elementele de identificare și țineți minte cât mai multe detalii referitor la bicicleta pe care o dețineți – elemente precum seria, modelul și fabricantul (ce se regăsesc de regulă pe partea inferioară a cadrului), dar și eventuale mici personalizări, ajută mult la identificarea bunului ce a fost furat. În situația nedorită a unui furt, aceste detalii sunt cele care vă ajută să vă recuperați bunurile.

Pin It