Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 6 noiembrie 2026 23:07

Ancuța Maria Ciucar, eleva de la Ciofrângeni cu 10 la Matematică în cadrul EN: iubește științele exacte și este foarte strictă cu timpul

Anul acesta, Evaluarea Națională s-a finalizat cu o singură medie de 10 obținută în zona noastră. În același timp, la nivel de județ, 17 absolvenți de clasa a VIII-a au atins perfecțiunea, poziționând Argeșul pe locul II în țară, după București. Odată cu soluţionarea contestaţiilor, numărul mediilor de 10 a rămas neschimbat, însă situaţia la cele două probe a suferit mici modificări. Astfel, la Limba şi literatura română, 59 de elevi au avut nota 10 înainte de recorectare, iar după - 60. La Matematică, 150 de elevi au avut nota 10 înainte de contestaţii, iar, după soluţionarea acestora, numărul notelor de 10 a ajuns la 152. Procentul de promovare la Evaluarea Naţională în judeţul Argeş, după reevaluarea lucrărilor, a fost de 84%.

Chiar dacă în Curtea de Argeș și în localitățile învecinate n-a fost decât un singur copil cu note maxime, au existat câțiva care s-au apropiat destul de mult de acest vârf, obținând medii peste 9.80. Cu siguranță, acești elevi, din moment ce au avut asemenea rezultate, ar fi putut obține și 10 curat, însă stresul și emoțiile i-au biruit. Fiindcă e greu de crezut că, dacă au reușit să rezolve subiectele până la acel punctaj, nu s-ar fi descurcat și pentru restul de... 0.20 puncte!

Nu trebuie să uităm că elevii care au susținut Evaluarea Națională luna trecută au învățat în ultimii doi ani în „regim” de pandemie, ceea ce a însemnat, în cele mai multe școli, mai ales în cele din mediul rural, o sumă de necunoscute și de neajunsuri. Problemele se știu, așa că nu vom intra în detalii. Totuși, unii dintre acești copii nu s-au lăsat învinși de obstacole. Au muncit mult, s-au pregătit constant și acum se bucură de roade. Sunt elevi excepționali, fără resurse materiale deosebite în familie, care au înțeles că școala trebuie să fie scopul lor la această vârstă. Tocmai de aceea, Argeș Expres îi consideră și pe acești elevi merituoși și demni de lăudat. Ca atare, vi-i vom prezenta, pe rând, în cadrul interviurilor pe care le-am realizat cu ei.

Astăzi ne întoarcem în mediul rural, acolo unde au fost cele mai multe rezultate de excepție. Poposim la Școala Gimnazială nr. 1 Ciofrângeni, pentru a o cunoaște pe Ancuța Maria Ciucar, o elevă în vârstă de 14 ani care a finalizat gimnaziul cu media 9.97 și a obținut la Evaluarea Națională 9.85 (punctaj format din 10 la Matematică și 9.70 la Limba și literatura română). Asemenea celorlalți copii pe care vi i-am prezentat, adolescenta citește mult și este foarte implicată când vine vorba despre învățătură. Și-ar dori să devină medic, dar recunoaște că încă n-a explorat toate posibilitățile privind viitorul profesional, așa că timpul va fi cel care va decide... Până atunci, Ancuța se bucură de plăcerile vârstei și iubește să lege prietenii. Discuțiile cu ea ne-au descoperit o fire ambițioasă, hotărâtă și echilibrată, un spirit practic și dornic să fie de folos pentru cei din jur. Probabil cea mai definitorie caracteristică a sa este rigurozitatea în ceea ce privește organizarea timpului, acesta fiind și unul dintre atuurile datorită cărora a ajuns la rezultatele menționate mai sus.


Iată ce ne-a mai dezvăluit adolescenta:
- Ancuța, cum ai reușit să ai aceste rezultate?
- Pentru mine, secretul acestei performanțe a fost gestionarea corectă a timpului, ceea ce m-a ajutat să țin pasul cu fiecare materie. De asemenea, a fost de folos faptul ca eram atentă în clasă, astfel că învățatul acasă devenea mult mai ușor. Pentru a ține pasul cu materiile a fost foarte important să fiu atentă la ore și sa învăț lecțiile la timp.

- Ai menționat aspectul organizatoric... Cum îți împarți tu timpul pentru teme și asimilarea lecțiilor?
- Timpul pe care îl aloc temelor diferă în funcție de materii. Acesta poate sa fie de 1-2 sau chiar de 3-4 ore. Pentru Evaluarea Națională am început să învăț încă din vara dintre clasele a VII-a si a VIII-a. Pe parcursul anului școlar am făcut frecvent teste de antrenament și am recapitulat materia predată în clasele V-VIII.

- De ce înveți?
- Pentru mine școala este locul care mi-a oferit informațiile necesare pentru a-mi da seama ce pasiuni am și ce aș vrea să fac în viitor. Eu învăț pentru a obține rezultate bune care mă vor ajuta să ajung la liceul și facultatea dorite, pentru ca, în sfârșit, să obțin locul de muncă la care visez.

- Ai avut 10 la Matematică și ai fost destul de aproape de această medie. Cum ai descrie tu un copil de 10?
- Consider că un copil de 10 este unul implicat și responsabil, care face tot posibilul să-și atingă țelurile. Acesta știe cum să balanseze școala și pasiunile, având un program echilibrat.


- Sperai la asemenea rezultate?
- După toate testele făcute, după eforturile depuse și văzând notele din simulări, da, mă așteptam ca nota de la examen să fie destul de mare... Cred că performanța mea este mai mult bazată pe munca susținută de-a lungul anilor de școală, întrucât mereu am fost implicată cu seriozitate în învățarea lecțiilor și rezolvarea temelor și am menținut același ritm pe parcursul celor 4 ani de gimnaziu.


- Ce părere ai despre subiectele primite la Evaluare?
- Subiectele de la Evaluarea Națională mi s-au părut ușoare. Anumite exerciții necesitau concentrare și atenție mai mare, dar au fost abordabile.

- Cum te-a sprijinit familia?
- Părinții mi-au fost alături de-a lungul tuturor anilor de studiu, oferindu-mi sprijin și încurajări ori de câte ori aveam nevoie.

- Ai preferat să reușești prin forțe proprii sau ai simțit nevoia de pregătire suplimentară dirijată?
- La începutul acestui an școlar am observat că existau anumite probleme în înțelegerea lecțiilor, așa că am avut nevoie de un ajutor suplimentar. Alături de părinții mei am decis să fac meditații la ambele discipline de examen.


- Nota de la Matematică spune ceva despre preferințele tale legate de materiile studiate...
- Da. Deoarece sunt o fire practică și îmi plac științele exacte, materiile mele preferate sunt Matematica, Chimia și Geografia. Acestea sunt disciplinele la care am avut cea mai mare plăcere de a lucra. În schimb, materia care mi-a plăcut cel mai puțin a fost Istoria. Nu pentru că ar fi urâtă, dar nu este făcută pentru mine...

- Cu lectura cum stai?
- Cititul a devenit una dintre pasiunile mele și încerc să-i găsesc timp în fiecare zi. Câțiva dintre scriitorii mei preferați sunt Matt Haig, Agatha Christie și Ana Blandiana, captivându-mă mai mult textele din literatura universală. Dar, deoarece cititul este unul dintre hobby-urile mele, nu pot să spun că am o singură carte preferată...

- Ce liceu ai ales și ce ai vrea să faci mai departe?
- Am optat pentru Colegiul Național „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș, specializarea Matematică-Informatică, intensiv engleză. Am visat la mai multe joburi de-a lungul timpului, însă m-a fascinat cel mai mult profesia de medic. Este foarte posibil să merg pe această direcție, adică să mă pregătesc pentru admitere la Medicină. Dar, la fel, este posibil să descopăr în timpul liceului altă atracție. Voi vedea...

- Ce-i sfătuiești pe colegii mai mici?
- Important pentru un elev de clasa a VIII - a este să învețe constant pentru a nu intra în criză de timp și, de asemenea, să învețe cum să-și gestioneze emoțiile, pentru ca, în momentul în care va susține proba de examen, să nu-și piardă calmul.

- Care a fost relația ta cu profesorii?
- Relația pe care am avut-o cu toți profesorii din gimnaziu a fost una bună și deschisa, întrucât aceștia mi-au oferit ajutor și explicații de fiecare dată când am avut nevoie. Am fost mereu un copil calm, care nu a deranjat niciodată lecțiile la care participa. Așa că nu i-am supărat...

 

- Colegii cum te-au receptat?
- Ca orice copil care încearcă să obțină note mari și învață, mi s-a pus eticheta de „tocilară a clasei”, dar vreau să cred că de fiecare dată a fost spusă în glumă. Eu nu m-am regăsit în această ipostază. Colegii, în general, mă vedeau ca pe o prietenă care putea să le ofere ajutor cu lecțiile sau temele pe care nu le înțelegeau.

- Dar tu cum te-ai descrie?
- Consider că sunt o elevă serioasă, care dedică suficient timp învățatului și o adolescentă obișnuită și echilibrată, care este dornică să-și descopere pasiunile și să încerce lucruri noi.


- Cum petreci timpul liber?
- Pentru că nu îmi place să îmi irosesc timpul liber, am avut mai multe hobby-uri de-a lungul timpului, printre care se numără desenatul, cititul și jucatul pe calculator alături de prietenii mei. Activități specifice vârstei mele...

- Ce vei face în această vacanță?
- Planurile pe care mi le-am făcut până în acest moment pentru vacanța de vară sunt destul de simple. Vreau să mă distrez alături de prietenii mei și să îmi cunosc viitorii colegi pentru a crea legături cât mai strânse cu ei încă de la început.

 

Pin It