Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 8 noiembrie 2026 03:34

Klaus Iohannis a promulgat legea privind incriminarea violenţei cibernetice

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat de curând o lege care prevede incriminarea violenţei cibernetice pe reţelele sociale sau în alt mediu online. Incriminarea expresă a manifestărilor de violenţă cibernetică este în deplină concordanţă cu prevederile Convenţiei de la Istanbul, ratificată de România, şi are menirea de a preveni extinderea fenomenului de violenţă împotriva femeilor şi a violenţei domestice. Legislaţia naţională trebuie să cuprindă explicit această formă de violenţă cibernetică, pentru a combate orice comportament agresiv din mediul online menit să submineze încrederea şi siguranţa victimelor, reiese din raportul aprobat de deputaţi. Proiectul defineşte violenţa cibernetică astfel: hărţuirea online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, ameninţări online, publicarea non-consensuală de conţinut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicaţiilor şi datelor private şi orice altă formă de utilizare abuzivă a Tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau a altor dispozitive similare care folosesc telecomunicaţiile sau se pot conecta la internet şi pot transmite sau utiliza platforme sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de ruşine, umili, speria, ameninţa sau reduce la tăcere victima.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It