Plutonierul major Marian Gherghiniş, la a patra misiune într-un teatru de operaţii!
Sunt oameni care păşesc în mediul militar datorită poveştilor bunicilor, din pasiune pentru sport, munte sau, pur şi simplu, pentru că le place uniforma militară. Colegul nostru, plutonierul major Marian Gherghiniş, este deja de 17 ani în Armată şi a ales să fie militar datorită acestor factori. "Mi-a plăcut uniforma militară de mic, ideea de Armată, sportul şi muntele foarte mult. Sunt din Braşov şi în copilărie plecam cu prietenii pe munte. Acest lucru m-a determinat să vin la vânători de munte, gândindu-mă că aş putea să am un loc de muncă unde pot să îmi continui pasiunea. Din anul 2003 m-am angajat la Batalionul 21 Vânători de Munte <<General Leonard Mociulschi>>. De atunci pasiunea mea din copilărie s-a transformat în carieră militară. Acum sunt la a patra misiune într-un teatru de operaţii cu militarii aceluiaşi batalion, Batalionul 21 de Protecţia Forţei <<Viperele Negre>>.
În anul 2006 m-am decis să merg în prima misiune, în teatrul de operaţii din Irak. Funcţia mea era ajutor comandant grupă şi făceam parte din detaşamentul generat de batalion. A fost o experienţă foarte interesantă. Eu şi colegii mei eram foarte tineri şi entuziasmaţi. Era prima dată când luam contact cu alt mediu şi cooperam cu militarii altor state. Îmi amintesc că era foarte cald şi în acea perioadă erau foarte multe atacuri cu IDF (indirect fire) din partea insurgenţilor. În cadrul detaşamentului executam misiuni de pază şi de asigurare a accesului în baza militară. Nu aveam posibilitatea să sunăm foarte des acasă, pentru că apelurile telefonice erau foarte scumpe şi nu puteam să ne vedem familiile deoarece nu aveam acces la internet. Eu nu aveam copil atunci, dar mi-ar fi fost foarte greu pentru că l-aş fi văzut doar când mă întorceam acasă.
După prima misiune în Irak, m-am gândit că o misiune în Afganistan o să îmi aducă o cu totul altă experienţă. În anul 2009 plecam deja cu un nod în gât pentru că ştiam ce o să mă aştepte. Prima misiune de nivel batalion, alt teatru de operaţii, alte responsabilităţi, aveam altă funcţie, eram comandant grupă. Dacă în Irak executam misiuni de pază şi de asigurare a accesului în baza militară, acum executam misiuni de patrulare. Nu neapărat că era mai periculos, pentru că periculos a fost şi în Irak, dar a fost mai greu, mai obositor, trebuia să te bazezi mai mult decât pe oamenii de lângă tine şi interacţiunea dintre noi a contat foarte mult.
Eram în FOB (Forward Operation Base) Massoud, o locaţie izolată în care condiţiile erau neprielnice. Pentru noi, ca vânători de munte, a fost mai uşor, pentru că eram obişnuiţi cu astfel de condiţii de izolare, instrucţia noastră de specialitate se desfăşura în teren muntos, ceea ce a fost un avantaj. Îmi amintesc că aveam un post de observare, în care trebuia să stăm 24 de ore pe o creastă de munte. Cred că am cele mai multe ore petrecute acolo!... Încercam să ne facem misiunea, să folosim fiecare militar acolo unde era mai bun. Eu şi colegii mei de la Predeal mergeam la postul de observare şi ceilalţi colegi asigurau securitatea bazei. Executam patrule debarcate şi îmbarcate. Pentru populaţia locală era ceva nou în anul 2009, mai ales că ajungeam în unele sate unde nu ajunseseră înainte Forţele de Coaliţie sau ajunseseră foarte rar. FOB Massoud nu era aproape de autostradă, eram destul de departe, în munţi. Erau sate care ne acceptau, lăsau copiii să vină în jurul nostru, ne spuneau problemele pe care le au şi sate care pur şi simplu nu cooperau.
Deja în 2012 aveam condiţii mult mai bune în comparaţie cu misiunea din 2009. Eram aproape de autostradă în FOB PB (Patrol Base) 19, o locaţie unde puteam să fim aprovizionaţi mult mai des şi mai uşor. Aveam şi altă tehnică, patrulam acum cu MRAP-uri. Comunicam mai des cu familia, aveam acces la internet şi puteam să ne vedem mai des. Misiunile erau la fel de multe şi de grele. A fost mai bine pentru că am avut mai multe patrule pe drum asfaltat şi astfel am putut să învăţăm mai bine zona în comparaţie cu anul 2009, unde nu patrulam foarte des pe aceeaşi rută. Acest avantaj ne-a ajutat să descoperim şi mai multe dispozitive explozive.
Acum este o diferenţă foarte mare faţă de celelalte misiuni. În primul rând pentru că misiunea în sine a fost iniţial de Guardian Angels, este cu totul nou faţă de ceea ce făcusem anterior. O parte din sarcini le aveam şi în celelalte misiuni, pentru că şi atunci trebuia să oferim protecţie comandantului de companie, pluton sau altor militari în momentul în care debarcam cu ei pentru a interacţiona cu populaţia locală. O pregătire iniţială am avut pentru acest tip de misiune, dar locaţia este complet diferită. Dacă în perioada de pregătire pentru misiunile anterioare aveam nevoie de un instructor, acum aş fi putut să fiu fără probleme instructor pentru plutonul meu, aveam nevoie doar de câteva detalii cu ceea ce s-a schimbat în zona de responsabilitate.
Acum, în Baza Militară Kandahar sunt locţiitor comandant pluton. Mă asigur de toată logistica plutonului, că militarii îşi iau pe timpul misiunilor tot echipamentul necesar. Le împărtăşesc câteodată din experienţa mea pentru a înţelege de ce le impun să-şi ia anumite lucruri, nu doar pentru că apar pe o listă. La a patra misiune mi-e uşor, pentru că am trecut deja prin toate etapele prin care trec acum subordonaţii mei şi le cunosc necesităţile. Guardian Angels este o experienţă foarte interesantă în comparaţie cu ce am făcut înainte. Spre deosebire de o patrulă, fiecare militar este un senzor, este alert pe toată perioada desfăşurării misunii, nu are momente de pauză şi este atent la orice detaliu. Ceea ce este mult mai uşor este faptul că acum comunicăm mai des cu familiile noastre, avem acces la internet şi ne vedem de fiecare dată când avem nevoie. De fiecare dată când vorbesc cu copilul meu de acasă, mă întreabă dacă nu pot să mă furişez şi să vin un pic până acasă. Înainte să plec, nu prea înţelegea că o să fiu plecat foarte mult timp de acasă şi i-am explicat că o să vin acasă când o să fie coapte merele. A fost singurul mod în care am putut să-i explic cât va dura misiunea. În urmă cu puţin timp, când am stat de vorbă cu fetiţa mea, mi-a zis: <<Tată, nici nu a înflorit mărul, aşa că mai ai mult de stat!...>>".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
