Instituția continuă seria concertelor stagiunii estivale 2022. După succesul repurtat de orchestra simfonică la festivalul de la Sibiu, un nou concert se va desfășura mâine, de la ora 19.00, în Lunca
Urmuz este cunoscut ca o figură legendară a literaturii române din perioada interbelică, considerat ca fiind cel mai original reprezentant al avangardei literare de la noi. El a inaugurat în
12 august 30 î.Hr. - S-a sinucis Cleopatra a VII-a Philopator, ultima regina a Ptolemeilor din Egipt. După moartea lui Marc Antoniu, Alexandria fusese cucerită de romani, care înconjuraseră
Mâine, de la ora 19.00, în Sala „Simfonia”, va avea loc un spectacol de muzică și poezie. Actrițele Larisa Tăistaru, Andreea Drugulescu și Denisa Mikesz vor recita poezii din creația lui Mihai
Cine nu a auzit măcar o dată de expresia „trai pe vătrai” folosită de către vorbitorii de limba română cu sensul de „bunăstare” și „confort”? Ei bine, deși
10 august 1875 - A fost pusă piatra fundamentală a castelului Peleș din Sinaia (10/22 august), reședința de vară a regilor României. Acesta a fost construit la dorința regelui Carol I al României
Am în faţă două cărţi „la temă”, mai vechea „Memoria lacrimei”, a lui Nicolae Enescu (Tigveni, 4 iulie 1915 – Curtea de Argeş, 31 decembrie 2009), cu prima ediţie apărută în 2007, la Editura
Mai este Marin Preda actual? Se întreabă mulți istorici și critici literari. Și nu numai ei, dar și cititorul de rând este descumpănit și derutat, în forfota culturală a vremurilor prezente, când