Nichifor Crainic întreabă pe rând vântul, zburătorul, luminata ciocârlie, apoi bufniţa cu ochiul sferic şi primeşte răspuns de la fiecare, îl reţin doar pe al „Candelei ce leagănă-n tărie/
Un dovleac rostogolindu-se din ţară în ţară, ca să găsească locul unde câinii umblă cu covrigi în coadă, a ajuns la Polul Nord. Obosit de-i sunau seminţele-n cap, se spovedeşte unui gheţar că
Astăzi în sala de ședințe, toţi invitaţii erau prezenţi: un bidon de benzina, găurit în fund, o lampă de birou într-un picior, câteva dopuri de plută, două sutiene, un desfăcător de conserve
Astăzi, 19 februarie 2026, se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși, figură emblematică a sculpturii universale și fondator al artei moderne.
Originar din satul
Ion, un ţăran tânăr, înalt ca bradul şi harnic, de nu-l întrecea nimeni în sat, trăia liniştit în casa nouă şi frumoasă, împreună cu Maria, soţia lui, mereu îndrăgostită de el ca-n prima zi, şi
Pe 6 noiembrie 2025 s-a vernisat, la Muzeu, expoziţia „Armonii de toamnă”, a decanului de vârstă al plasticienilor locali, pictorul Ion Aurel Gârjoabă. Documentându-mă în vederea participării la
Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu este opera marelui sculptor Constantin Brâncuși, artist de talie mondială, născut la Hobița, la 19 februarie 1876. Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la