Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 18 august 2026 22:16

Lansare de carte Petre Barbu: scurtă incursiune în anii post-totalitarişti româneşti

 

Lansarea de carte a scriitorului şi jurnalistului Petre Barbu, care a avut loc săptămâna trecută în sala Orfeu de la C.C.A., a trezit în rândul invitaţilor vechi amintiri legate de traiul

Pin It

Întâlnire literară cu iz de flori de tei...

 

Întâlnirea cenaclului literar, care a avut loc marţi la Secţia pentru copii a Bibliotecii Municipale, a fost de departe una dintre cele mai cordiale de până acum. "De vină" pentru această

Pin It

Vasile Alecsandri: poet, prozator, dramaturg - 198 ani de la naştere -

Motto:

"Şi-acel rege-al poeziei, veşnic tânăr şi ferice,

Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,

Ce cu basmul povesteşte - veselul Alecsandri".

(M. Eminescu, "Epigonii")

Fiu al

Pin It

TABLETĂ DE SCRIITOR - IUBIREA TRANSFERATĂ ÎNTR-O CARTE

 

Mă întreb uneori dacă iubim ca să scriem sau scriem după cum am vrea să iubim? Întrebarea mea este ca o balanţă cu două talgere în aşteptare, în care am încerca să punem greutăţi egale, într-o

Pin It

Tudor Arghezi: poet, prozator, traducător, ziarist - 21/23 mai 1880 - 14 iulie 1967-

 

Numele de familie este Ion N. Theodorescu şi este originar din Cărbuneşti, jud. Gorj, judeţ care a dat României şi lumii pe genialul Constantin Brâncuşi. Pseudonimul Arghezi ar proveni, după

Pin It

Secretele zugrăvelilor de la Argeş

 

Sâmbătă, în cadrul emisiunii "Locuri, oameni şi comori" - difuzată de canalul de televiziune TVR2, directorul Muzeului Municipal, Ştefan Dumitrache, a fost invitat special pentru a vorbi despre

Pin It

"Gânduri de seară", la ceas aniversar

 

Săptămâna trecută, revista "Pietrele Doamnei" a împlinit un deceniu de existenţă, iar evenimentul a fost sărbătorit cu mare entuziasm în mijlocul prietenilor şi colaboratorilor, la Cercul

Pin It

TABLETĂ DE SCRIITOR - FILA CURATĂ A TIMPULUI

 

Timpul nu se implică în existenţa noastră ca o forţă materială, dar ne dă măsura tuturor împlinirilor noastre, de natură materială şi spirituală. De aceea îmi place uneori să-mi imaginez timpul ca

Pin It

La Cercul Militar, "Gânduri la început de seară"

 

Vechi prieteni argeşeni cu preocupări culturale comune s-au întâlnit la Cercul Militar Curtea de Argeş joi după-amiază pentru a marca împlinirea unui deceniu de la prima apariţie a revistei

Pin It

Ion C. Ştefan şi-a transpus povestea vieţii într-un roman remarcabil!

 

Scriitorul arefean Ion C. Ştefan a participat marţi la întâlnirea lunară a Cenaclului literar local "Nicolae Velea", în cadrul căreia - printre vechii săi prieteni cu care împărtăşeşte aceeaşi

Pin It