Filarmonica Pitești organizează joi, 26 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, ultimul concert simfonic al lunii. La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice a instituției
Spre finalul Anului Urmuz 2023, se anunță alte câteva evenimente importante înscrise în suita celor dedicate scriitorului avangardist cu care, în lumina celor mai recente inițiative lansate de
Am adăugat rime la „antologie” pentru că şi titlul volumului rimează ingenios – „Destine clandestine”! Este vorba despre o „Antologie de texte literare participante la Concursul de proză scurtă
Cititorul este cu siguranţă familiar cu mult reuşita colecţie/expoziţie de portrete ale lui Urmuz realizată de graficianul Nicolae Ioniţă din Ploieşti – de mai multe luni, rubrica de faţă este
Pe 21 octombrie, între orele 18.00-21.00, sunteți invitați să cunoașteți martorii direcți ai închisorilor comuniste la Memorialul Închisoarea Pitești. Întâlnirea este parte din deschiderea
Expoziția „Trei decenii de memorie. Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistenței” a ajuns zilele trecute la Domneștii de Argeș, localitate aflată în directă legătură cu perioada neagră a
Interesant e că nu este prima dată când i se asociază lui Urmuz calitatea de poet. Încă din 1929 (ianuarie, revista „unu”), Stephane Roll îl numea „un poet neverosimil pentru înţelegerea