Dacă drumul nostru ascendent ar fi spre o cetate a luminii, cu lungi culoare de oglinzi paralele şi trepte în spirale, până la etajul superior al gloriei dorite, de unde Dumnezeu ne-ar putea întinde
În cinstea Centenarului Marii Uniri, Academia Română desfăşoară multe acţiuni, de la expoziţii la înfiinţarea de instituţii de cercetare în afara ţării, de la simpozioane la publicaţii variate -
Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" ne oferă porţia de comedie şi în luna aprilie. Argeşenii se vor delecta copios cu încă o reprezentaţie de excepţie, avându-i în distribuţie pe Alina
Mâine, la întâlnirea din cadrul Cenaclului literar local "Nicolae Velea" vor fi prezenţi şi 5 membri reprezentanţi ai Cenaclului SIND'JUNIOR din Piteşti, condus de scriitorul Marin Ioniţă. Printre
Casa de Cultură din municipiul Curtea de Argeş poartă numele acestui mare poet. Voi arăta mai jos care este legătura dintre scriitor şi zona Curtea de Argeş.
Şedinţa literară organizată, după cum se ştie, la Cercul Militar, de către prof. dr. George Baciu (redactor şef al Revistei "Pietrele Doamnei") şi col. (rtg.) Laurenţiu Domnişoru (preşedinte al
Mâine, Muzeul Judeţean Argeş inaugurează la Veneţia, în colaborare cu Institutul Naţional al Patrimoniului din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi cu Institutul Român de Cultură
Îndrăgitul cotidian ARGEŞ EXPRES a publicat, într-unul din numerele sale, articolul "Baciul păstorilor Corvini", material scris cu multă dragoste pentru comuna Corbi, pentru oamenii ei, şi pentru
Pictorul argeşean Ion Aurel Gârjoabă a intrat recent în anul 80 de existenţă. Prima expoziţie de la aniversarea a 79 de ani va avea loc la Galeria de Artă "Pristavu" din Câmpulung Muscel, acolo unde