Filarmonica Piteşti organizează vineri, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un recital de pian la patru mâini, susţinut de pianiştii Eugen Dumitrescu şi Corina Răducanu. Concertul cameral
În trecutul istoric al poporului nostru, am întâlnit multe personalităţi: oameni de ştiinţă sau cultură, uneori chiar conducători de stat sau de guverne, ori doar cetăţeni simpli - din popor, care
Acum două săptămâni aminteam o frază a lui Geo Bogza, care îi aducea alături pe Eminescu şi pe Urmuz, comparându-le destinele şi impactul. Până atunci nu mă gândisem niciodată că cei doi ar putea fi
În credinţa poporului român, Sâmedru (Sân Medru, Sumedru) împarte anul agropastoral în două anotimpuri - vara de la Sângiorz (Sf. Gheorghe, n.n.) până la Sâmedru şi iarna, de la Sâmedru până la
Luni, 29 octombrie, de la ora 19.00, pe scena Filarmonicii Piteşti, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru se vor "duela" din nou, "arbitru" fiind, ca de fiecare dată, pianistul Horia Mihail
Întrucât sâmbătă şi duminică va fi găzduit, în aceeaşi sală de la Centrul Multifuncţional, un festival naţional de muzică pop şi music hall, ambele filme programate la Cinematograful "Bucureşti"
Face parte din constelaţia spiritelor care sunt actuale nu numai în generaţia lor, ci şi în cele următoare, crescând prin secole. Om de geniu, D. Cantemir a deschis seria personalităţilor noastre de
Marţi, la Cenaclul literar local "Nicolae Velea" din cadrul Bibliotecii Municipale Curtea de Argeş, în centrul atenţiei au fost trei dascăli venerabili - Aurelia Corbeanu, Elena Eşanu Şerbănescu şi
S-a născut la Bucureşti, fiu al unui muncitor tâmplar, domiciliat într-o mahala. A făcut studii liceale la Bucureşti, apoi a urmat cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri din Botoşani, după care a
În zilele de 24 şi 25 octombrie 2018, începând cu orele 09.30, la conacul Brătienilor din Ştefăneşti va avea loc proiectul educaţional Tabăra de tradiţii şi artă decorativă "Sumedru la Florica"