Moartea lui Ginghis Han şi fărâmiţarea marelui imperiu mongol condus de acesta a generat apariţia Hoardei de Aur, hanatul tătar ce se întindea între Marea Caspică şi Munţii
14/15 aprilie 1952 - A avut loc arestarea membrilor familiilor de demnitari "Lotul familiilor demnitarilor". În noaptea de 14/15 aprilie 1952, în Săptămâna Mare, au fost arestate peste 50 de
Pâinea a fost prezentată în cadrul Expoziţiei Italo-Americană de la Genova (10 iulie - 4 noiembrie 1892), care marca aniversarea a 400 de ani de la descoperirea
Având în vedere restricţiile în vigoare adoptate în contextul pandemiei de COVID-19, Biblioteca Judeţeană "Dinicu Golescu" Argeş desfăşoară, în această perioadă, activităţi adaptate condiţiilor
Creatorul se reinventează permanent, aşezând într-o formă nouă, cât mai aproape de conţinutul său iniţial, un adevăr credibil, suma generalizată a celor cunoscute până acum. Astfel, purificate
Spuneam data trecută că, prin plecarea în Lumea de Lumină a mai multor seniori ai culturii locale, se încheie o vreme care nu se va mai întoarce. De fapt, lucrurile sunt mult mai adânci, nu ne
13 aprilie 1711: Se încheie Tratatulde la Luţk - Polonia, de alianţă dintre Moldova şi Rusia, care prevedea eliberarea ţării de sub jugul turcesc şi realipirea la Moldova a Basarabiei istorice