Tabiet Cultural - 21 Ianuarie 2022
Ce credea George Enescu despre doină, cântecul de jale mioritic?
De curând, decizia primăriei Parisului încheia Anul Enescu, care a marcat împlinirea a 140 de ani de la naşterea compozitorului român şi care, sub patronajul celor doi preşedinţi, Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron, a cuprins o serie de evenimente omagiale printre care: prezenţa Orchestrei Naţionale a Franţei la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Enescu şi montarea operei Oedip la Opera Bastille. Nu departe de Opera Garnier din Paris, va fi amplasată Piaţa Enescu - acesta fiind locul în care compozitorul şi violonistul roman şi-a petrecut cea mai mare parte a anilor parizieni. De altfel, Enescu fost unul dintre acei mari artişti europeni deveniţi parizieni iluştri.
Până în 1900, singurul gen muzical din multe regiuni ale Țării Românești și Moldovei era cunoscut sub numele de doină, însă George Enescu nu i-ar fi recunoscut autenticitatea românească. Tehnic, aceasta poate fi cântată oriunde acompaniată sau nu de un instrument muzical.
Există mai multe variante regionale. În Banat, doina este cunoscută sub numele de „cântec de peste deal”, iar în Bihor „cântec de codru”. Doina are o paletă expresivă și tematică variată, care cuprinde bucurie, tristețe, singurătate, conflicte sociale, dragoste și multe alte trăiri. În prezent, doina și-a pierdut din popularitate din cauza unei promovării deficitare din generație în generație.
Compozitorul, violonistul și dirijorul român George Enescu (1881-1955) a fost o figură importantă a vieții muzicale românești și un violonist de renume internațional. Opera sa, Oedipe, este considerată o capodoperă a secolului XX.
Enescu s-a născut la Liveni Vîrnav (azi George Enescu). A început să învețe vioara la vârsta de patru ani și a început să compună la vârsta de cinci ani. A studiat la Conservatorul din Viena 1888-1893 și la Conservatorul din Paris 1895-1899. Și-a făcut debutul profesional ca violonist în 1889, iar drept compozitor în 1897, cu un concert cameral la Paris.
El a declarat la un moment dat că muzica românească nu are are un „caracter bine definit național”. Deși susținea că doina pare a avea câteva trăsături orientale, într-un final a recunoscut autenticitatea românească a acesteia.
„Este tristeţea chiar în veselie. Sentimentul acesta este inspirat de văile şi dealurile noastre, de culoarea deosebită a cerului nostru, de gândurile care apasă şi fac în acelaşi timp să se nască în noi un dor ce nu se poate lămuri bine. Un străin care-mi este prieten, auzindu-mă odată executând o bucată a mea, mi-a spus: în această compoziţie este parcă ceva ce nu se poate îndeplini. Dorul, îmi pare singura caracteristică orginală a cântecelor româneşti”, avea să declare Enescu.
