IN MEMORIAM ION C. ȘTEFAN - TABLETĂ DE SCRIITOR - A ÎNFĂPTUI CE ŢI SE POTRIVEŞTE

Un om a plantat un pom, apoi a încropit, în jurul lui, o livadă; altul a pus o temelie şi a înălţat o casă; celălalt a scris o poezie, apoi alta, urcând treaptă după treaptă în domeniul creaţiei, până când a conturat o operă. Care dintre ei este mai împlinit? Putem răspunde că fiecare, în domeniul pe care şi l-a ales. Recunoaştem sau nu, fiecare dintre noi are o vocaţie, nu afişată direct de la început, ci descoperită pe parcursul vieţii: e o selecţie a pasiunii prioritare, e o aplicaţie a priceperilor şi deprinderilor celor mai potrivite. De aceea, aprecierea unui om nu trebuie făcută faţă de tine, ci de sine. Descoperirea priorităţilor devine benefică societăţii, tocmai prin întrepătrunderea dintre diferite domenii aplicative. Eu mi-am ales ca prioritate scrisul. Creaţia literară mă reflectă şi mă reprezintă. Opera mea este o stavilă împotriva uitării, o îmblânzire a vârstei, o îndepărtare a morţii. Dincolo de înţelegerea tristă că toţi suntem trecători, se iveşte iluzia că măcar gândurile noastre cele mai profunde rămân dincolo de noi, ca oglindă a evoluţiei noastre anterioare, ca o reflectare a bucuriilor şi tristeţilor noastre sădite în inimile cititorilor.
