Recent, Consiliul Local al comunei a aprobat actualizarea Devizului general pentru obiectivul de investiții "Refacere drumuri locale afectate -străzile Rădești, Amula, Tănase, Bănicești
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a unui fost consilier local din partea ALDE, în cadrul C.L. al comunei Valea Danului, Cosmin-Ionel Dinescu. Acesta ”s-a
Anul 2021 nu a fost printre cele mai prospere din punctul de vedere al proiectelor, cum nici fondurile nu au fost suficiente pentru a acoperi tot ceea ce se afla pe lista lucrărilor. Au intervenit
De aproximativ 3 săptămâni, sediul Primăriei Băiculești se află în reparații, renovări și modernizări. Printre altele, se schimbă parchetul, se zugrăvesc pereții, iar după cum ne-a informat
Prima zi de școală reprezintă, atât pentru copii, cât și pentru părinți, un început emoționant, o amintire a trecutului, dar și a viitorului prosper. Cadrele didactice, de asemenea, privesc acest
Primarul Constantin Iatagan ne-a informat că, la ora actuală, pe raza comunei se află în derulare proiectul privind „Modernizare drumuri comunale și vicinale în satele Șuici și Rudeni”, finanțat
Pe 9 septembrie, la ora 16.00, consilierii locali ai comunei au fost convocați la o ședință care a avut în vedere mai multe proiecte importante. La începutul întrunirii, Cristian Ionescu a depus
Ultima zi a lunii august a venit cu alte vești bune pentru locuitorii Orașului Regal: a fost semnat contractul de lucrări privind serviciile de elaborare proiect tehnic și detalii de execuție
Într-un număr trecut al cotidianului nostru vă informam că administrația din Băiculești așteaptă eliberarea avizelor de la Ape și Mediu pentru demararea unei alte investiții de interes public, și
Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Andrei”, din comuna Valea Iaşului organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de director medical. Concursul are loc la sediul unității spitalicești